Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa în dosarul permisului primarului Popescu Piedone

3 Iulie 2009
Foto: realitatearomaneasca.ro
Foto: realitatearomaneasca.ro
Judecătoria şi-a declinat competenţa în dosarul anulării permisului primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia Contencios Admnistrativ, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Piteşti, Alina Mateescu.

Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost citat, vineri, la Judecătoria Piteşti, în procesul intentat de Prefectura judeţului Argeş pentru anularea permisului de conducere, însă a lipsit, fiind reprezentat în sala de judecată de avocatul său.

Potrivit Alinei Mateescu, Judecătoria şi-a declinat competenţa în acest dosar către Tribunalul Argeş, secţia Contencios Administrativ.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile, urmând să se stabilească un nou termen de judecată, cel mai probabil în toamnă, după vacanţa judecătorească.



Prefectul judeţului Argeş, Marcel Proca, a dispus, pe data de 25 mai, suspendarea permisului de conducere al primarului sectorului 4 Bucureşti, Cristian Popescu Piedone, şi a cerut Judecătoriei Piteşti anularea documentului din cauza unor nereguli privitoare la viza de flotant.

"Motivul este legat de modul în care a obţinut viza de flotant. Pe 27 septembrie 2007 a obţinut viză de flotant în comuna Priboieni, iar pe 19 octombrie 2007 a susţinut examenul auto pentru categoriile A, B, C şi C+E. Apoi s-a mutat înapoi la Bucureşti pentru că urma să candideze", a declarat Marcel Proca.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: NewsIn

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?