Jazzul balcanic s-a născut în Băicoi, odată cu Gabi Luncă

Gabi Luncă este revelaţia a topurilor franceze. Canalul Arte a situat anul trecut unul din albumele artistei pe primul loc într-un top al celor mai reuşite albume de... jazz. Jazz balcanic, o muzică născută pe strada Armoniei din Băicoi. Este strada unde a crescut Gabi Luncă, însă acum doar cocoşul şi nepotul mai cântă pe acolo, întrucât Gabi n-a mai văzut casa copilăriei din 1977, de când tatăl şi maestrul ei s-a dus.