Galbraith completează cele spuse de Varoufakis într-un interviu pentru La Tribune, în care vorbeşte despre drumul Greciei către o “administraţie colonială”, deschis şi mai larg de ultimul acord dintre Atena şi creditori, pe 24 mai, scrie Cotidianul.
Vânzarea Greciei la lichidare de stoc este în curs, iar acest aşa-zis acord nu este decât o nouă etapă în acest proces. El implică noi reduceri ale pensiilor, o accelerare a privatizărilor la preţ redus, alte majorări de taxe indirecte. Este o garanţie a strangulării economiei elene cu delocalizări de companii, cu evacuarea oamenilor din locuinţe şi cu cedarea bunurilor statului – porturi, aeroporturi, căi ferate şi chiar şi terenuri şi plaje – sursele veniturilor comerciale ale guvernului.
Creanţierii au impus o amânare de doi ani a oricărei discuţii despre reducerea datoriei elene, fără nicio garanţie a rezultatului şi după ce au impus o politică care nu va da niciun rezultat. Iar când vor apărea unele rezultate, nu grecii vor beneficia de ele, ci companiile străine, companiile farmaceutice sau agro-alimentare care vor putea investi pe o piaţă care până acum susţinea economia locală. De fapt, grecii nu mai sunt bineveniţi pe pieţele greceşti...
Este o logică a colonizării. Daca aşa ceva s-ar întâmpla în Statele Unite ar fi normal. Oricare cetăţean american poate deţine o companie în Arizona, dar cred că situaţia este diferită în Europa, unde naţiunile încă există şi înseamnă încă ceva. Aici vedem cum triumfă logica datoriilor asupra independenţei naţionale. Este prima dată când se întâmpla aşa ceva si este inacceptabil.
Datoria elenă este legitimă?
Trebuie să ne putem problema validităţii datoriilor şi a responsabilităţii marilor state europene. Datoriile contractate de guvernul grec au fost acceptate de creanţieri pentru finanţarea unor proiecte militare sau de construcţie care au adus profit companiilor germane sau franceze. Ştiam încă din 2010 că datoria nu era rambursabilă şi că transferam aceste datorii pe umerii contribuabililor europeni, adică cei din ţări precum, Slovacia, care este şi mai săracă decât Grecia. În paralel, poporului elen i s-a impus, fără a fi consultat, să ramburseze integral aceste datorii. Toate acestea duc la un impas politic. Totul se întâmplă pentru că responsabilii eleni refuză să-şi asume responsabilitatea unei alegeri proaste.
Nu mai am încredere în caracterul premierului Alexis Tsipras. Acum un an am fost apropiat de el şi aveam încredere în el. Însă este înconjurat de oameni defetişti care îi spun: “Poţi rezista, dar în final trebuie să faci ce-ţi cerem”. La Ministerul de Finanţe numeam acest sistem “troica din interior”. Acum, Tsipras este un om care a suferit o înfrângere şi care a ratat intrarea în istorie. Este şeful unei administraţii coloniale. El se apără afirmând că este mai bine că este el cel ce negociază anumite detalii şi ca astfel mai pune din povară pe umerii celor mai bogaţi. Poate că e adevărat. Dar realitatea profundă este că administraţia lui face ce i se cere şi repetă formulările creanţierilor.
Dacă în urmă cu un an Grecia ar fi renunţat logica creditorilor, acum ar fi fost într-o poziţie mai bună?
Acum un an i-am trimks lui Yanis Varoufakis o notă pe marginea “planului X”, cel care prevedea ieşirea Greciei din uniunea monetară. I-am făcut o lista a provocărilor cărora ar fi trebuit sa le facem faţă. Erau probleme legale, in special controlul asupra bancii centrale, dar si chestiuni legate de situatia bancilor comerciale, de lichiditati, de resurse energetice, de aprovizionarea cu medicamente.
Se pare că aceste provocări au părut foarte grele atunci. Responsabilii greci s-au îndoit că ar avea capacitatea (guvernul şi societatea) să suporte preţul social si politic al tranziţiei. În prezent, cred că au subestimat capacităţile şi răbdarea poporului lor, dovedite prin acceptarea controlului capitalului, pus în practică dupa referendumul de pe 5 iulie 2015.
Provocările de ordin tehnic ar fi fost mari, dar s-ar fi redus cu timpul datorită controlului capitalului şi importanţei plăţilor electronice. Nu cred că guvernul actual are o mentalitate cu care să reziste unui asemenea proces. Mai mult, pentru a susţine valoarea monedei trebuie să ai aliaţi şi sprijin extern. Are Grecia un asemenea sprijin? Este o chestiune delicată. Oricum, actualul guvern nu va avea o asemenea iniţiativă, înfrângerea este vizibilă peste tot, iar răspunsul va lua forma unei revoluţii populare şi asta se şi vede deja.
Gândirea economică germana este o parte importantă din problema Europei. Însă şi francezii au partea lor de responsabilitate. Franţa trebuie să facă faţă unei tendinţe social-liberale de sorginte germană de circa 50 de ani, tendinţă impusă de patronat, de economişti, o parte a lumii politice şi de administraţie. Deseori, liderii francezi se ascund în spatele Germaniei pentru a-şi impune propriile teorii şi apoi spun că sunt supuşi unei presiuni externe. Este o minciună. Este o problemă pentru alte ţări ale zonei euro, care nu pot critica Franţa. E timpul ca Franţa să vină cu o tendinţă progresistă originală.
Sectorul financiar este mai puţin periculos decât economia reala?
Nu văd vreo schimbare în situaţia finanţelor mondiale. Desigur, după o criză băncicle sunt mai prudente, însă acest sector îşi caută mereu calea de a scoate profit. Iar în ultimii nouă ani am vazut că au apărut şi alte bule: datoriile studenţilor din Statele Unite, gazul de şist, pieţele emergente. Sfârşitul acesteia din urmă - ţările în curs de dezvoltare - este dureros, o vedem în America Latină şi în Asia. Pe de altă parte observăm o creştere susţinută a produselor financiare derivate, despre care nu ştim niciodata cu adevărat cui aparţin, însă ştim că tot mai multe bănci, precum Deutsche Bank în Europa, sunt foarte expuse pe această piaţă. Condiţiile pentru o nouă criză financiară sunt prezente.
Cum vedeţi ascensiunea lui Donald Trump? Este un pericol pe plan economic?
Nu e limpede nimic acum, însă alegerea lui Donald Trump este posibilă. Poate că nu este decât un candidat slab, însă potenţiala sa adversară, Hillary Clinton, este şi ea slabă. Dacă este ales candidatul democrat, putem spune că va continua actuala politica, însă în condiţii economice mai puţin favorabile. Dacă este ales Donald Trump, e dificil de spus ce se va întâmpla. Pentru moment, el propune impozite mai mici pentru bogaţi şi mai multe investiţii publice. Este foarte contradictoriu...
