Iustin Covei nu regretă faptele pentru care e arestat, potrivit Tribunalului Bucureşti

21 Septembrie 2009
Foto: RTV
Foto: RTV
Iustin Covei, fiul unui judecător craiovean, şi celelalte 13 persoane cercetate de DIICOT în cazul clonării de carduri nu regretă faptele şi nu acceptă ideea că au încălcat legea, se arată în motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti de arestare preventivă.

Potrivit motivării deciziei de vineri, 18 septembrie, a Tribunalului Bucureşti, în urma căreia au fost arestate preventiv 14 persoane implicate în infracţiuni de clonare a cardurilor, lăsarea în libertate a inculpaţilor "prezintă pericol concret pentru ordinea publică". Astfel, pentru a asigura buna desfăşurare a urmării penale, "din cadrul căreia lipsesc mai multe persoane, despre care se poate presupune rezonabil că au acţionat împreună cu inculpaţii", şi având în vedere şi pericolul social al infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi cei 14, Tribunalul a considerat că măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea nu este suficientă.

În aceeaşi motivare se arată că urmărirea penală în dosar este abia la început, iar părţile civile vătămate sunt atât din ţară, cât şi din străinătate şi trebuie identificate pentru a finaliza cercetările. Cu toate acestea, măsura arestării preventive a celor 14 trebuie să fie luată, având în vedere şi numărul mare al celorlalte persoane implicate în acest caz, care fie nu au fost identificate, fie nu au fost depistate.

De asemenea, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti arată, în motivarea deciziei de vineri, că infracţiunile pentru care au fost reţinuţi cei 14 vizează sume mari de bani, obţinute într-o perioadă lungă de timp, în care activităţi infracţionale au fost desfăşurate în mod repetat, atât pe teritoriul României, cât şi în Australia şi în alte ţări din Europa.

Potrivit motivării, "toţi inculpaţii au fost surprinşi în diferite ipostaze suspecte de loc şi timp, cu obiecte a căror provenienţă nu o pot explica sau cu instrumente folosite în mod obişnuit la săvârşirea de infracţiuni legate de instrumentele de plată electronică şi/sau de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos".

Instanţa a reţinut că este necesară luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, ca urmare a prezentării convorbirilor telefonice interceptate dintre cei 14, a probelor strânse în urma percheziţiilor, precum şi pe baza datelor sosite prin comisie rogatorie din Australia. De asemenea, instanţa susţine că, din interceptările de convorbiri telefonice, rezultă clar că inculpaţii se cunoşteau şi comunicau unii cu alţii, deşi unul dintre ei, Andrei Sandu, a susţinut în faţa judecătorului că nu îi cunoaşte pe ceilalţi.

Procurorii de la combaterea crimei organizate au efecutat, joi, percheziţii simultane în 30 de locuinţe din Bucureşti, Craiova, Constanţa şi Cluj. Acţiunea a început joi dimineaţă, la Craiova, unde se pare că locuiau capii grupării. Iustin Covei, fiul unui judecător la Curtea de Apel Craiova, bănuit că ar fi implicat într-una din aceste reţele de falsificatori de carduri, a fost reţinut.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: NewsIn

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?