"Numai că în epoca aceasta, a cunoașterii, a surselor alternative de informare, este o întreprindere inutilă. Mai devreme sau mai târziu lucrurile apar în adevărata lor dimensiune. Nu a fost altfel nici înainte, pentru că rescrierea istoriei e industrie veche. Doar că era mai dificilă informarea corectă.
Energia cheltuită cu rescrierea istoriei poate fi folosită pentru lucruri cu adevărat importante. (...) Perioada (n.r. de tranziție) a fost dominată nu de optimismul pe care ar fi trebuit să-l genereze prăbușirea ceaușismului, ci de frica de un viitor care să se identifice cu trecutul interbelic. Trecut care nu a fost Raiul pe care se străduiesc să ni-l vândă și acum cei care rescriu cu sârg istoria. Acum, din păcate, persistă unele aspecte care amintesc de România interbelică, prin structurile de proprietate, prin sărăcie, polarizare, boli sociale, raport între urban și rural și alte fenomene negative", a scris pe blog Ion Iliescu.
El a reamintit, pe larg, evenimentele politice și sociale care au marcat istoria post-decembristă a țării, cu referire și la fenomenul Piața Universității.
"Este un rezumat corect al unei situații care și acum continuă să fie subiectul unei mitologii, ce este folosită cu sârg de cei care rescriu istoria, la nevoie apelând la Justiție. O Justiție chemată să stabilească, prin sentințe definitive și irevocabile, istoria recentă a României.
O mai mare pervertire a ideii de democrație și de libertate cu greu se poate imagina. La începutul campaniei electorale din primăvara anului 1990, a apărut Piața Universității, spațiu care a fost ocupat de participanții la primul miting electoral al PNȚ-cd, transformat într-un miting continuu. Cei mai mulți dintre participanți au fost onești în demersul lor.
Din păcate pentru ei, și pentru ceea ce putea fi Piața Universității — adică un spațiu de dezbatere publică a problemelor societății — cei care au organizat-o au folosit-o drept un soi de mașină de spălat conștiințe și de generat lideri 'anti-comuniști', chiar și din oameni care fie colaboraseră cu vechiul sistem, fie nu făcuseră nimic împotriva lui. Acești oameni au făcut imposibil dialogul cu puterea provizorie", a detaliat Ion Iliescu.
Fostul șef de stat a susținut că a fost deschis la dialog.
"Am deschis canale de comunicare cu Piața, pentru a asculta și punctul lor de vedere. Ele au fost închise rapid de refuzul celor care aveau, în piață, o altă agendă. Păcat, pentru că s-a ratat o oportunitate. Dacă acel dialog ar fi fost posibil, poate că evenimente ce au urmat stingerii mitingului din Piața Universității, după 20 mai 1990, nu s-ar mai fi petrecut. Frica de reîntoarcerea comunismului și frica de restaurație s-au întâlnit, violent, în evenimente pe care nimeni nu și le-a dorit. Oricum, eu nu le-am dorit, și nu mi-au făcut, personal, niciun bine.
Nici noua putere, aleasă la 20 mai 1990, nici opoziția de atunci, nici românii, nu au avut nimic de câștigat. Cei care credeau că prin violență în stradă schimbă rezultatele votului, democratic și liber exprimat, la 20 mai, sau măcar discreditează noua putere și-au făcut socoteli greșite. Dar prețul greșelilor lor l-am plătit toți. Cu toate greutățile, construcția României democratice a continuat. (...) Am adoptat o Constituție. Am înființat instituții politice democratice. Am început transformarea economiei. Și răspund celor care mă acuză că n-am vrut 'capitalism' și 'reforme': dacă ar fi onești și ar analiza cu bună-credință deciziile luate în acei ani, ar vedea că România a suportat cea mai dură terapie de șoc din fostele țări socialiste.
Nu am fost întru totul de acord cu unele măsuri, pentru că erau insuficient gândite, pregătite și greșit aplicate, ca secvențialitate. Dar am fost solidar cu partidul din care proveneam, FSN, și cu guvernul girat de el. Acele reforme au generat violențele sociale din 1991. De unde se vede că, întotdeauna, reformele aplicate fără să iei în calcul suportabilitatea socială și fără un dialog real cu partenerii sociali generează neîncredere în democrație și guvernarea democratică", a spus fostul președinte.
Potrivit acestuia, "cei care rescriu acum cu sârg istoria și încearcă să acrediteze ideea că adevărata democrație în România începe cu alternanța la guvernare din 1996 ignoră ceea ce s-a realizat în cei șase ani de la Revoluție".
"România a fost acceptată ca membru al Consiliului Europei, ca o recunoaștere a progreselor de natură democratică făcute, a fost prima țară semnatară a acordului 'Parteneriatul Pentru Pace', oferit de NATO și SUA țărilor candidate, inclusiv ca urmare a două decizii majore: reforma corpului militar, inclusiv numirea unui civil drept ministru al Apărării, și punerea serviciilor de informații sub controlul Parlamentului; semnarea Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană — al doilea mare obiectiv strategic, acela de integrare a României în structurile europene și euroatlantice, promovarea dialogului interetnic în plan naționalist, semnarea Tratatului de Bază cu Ungaria, după modelul reconcilierii franco-germane", a exemplificat Iliescu.
