Incidente după închiderea secţiilor de votare

22 Noiembrie 2009
Incidente la secţiile de votare
Incidente la secţiile de votare
După ora 21.00, mai multe incidente "electorale" au avut loc în secţiile de votare.

Şeful secţiei speciale de la Spitalul "Constantin Gorgoş", reclamat pentru că a prelungit votarea

Biroul Electoral al Sectorului 3 (BES 3) a sesizat Poliţia cu privire la decizia luată de preşedintele Secţiei de votare speciale 632 de la Spitalul de Psihiatrie "Dr. Constantin Gorgoş" de a prelungi cu o oră votarea, a declarat purtătorul de cuvânt al BES 3, Cristian Winzer.

Winzer a precizat că Biroul Electoral al Sectorului 3 a fost sesizat, duminică seara, în legătură cu decizia preşedintelui Secţiei Speciale de votare 632 din Sectorul 3 al Capitalei, organizată la Spitalul de Psihiatrie "Dr. Constantin Gorgoş" de a prelungi cu o oră procesul electoral. Membrii BES 3 au luat legătura cu preşedintele de secţie, care a confirmat că a decis să prelungească votarea până la ora 22.00, în ciuda deciziei Biroului Electoral Central de a opri procesul electoral la ora 21.00.

Aproximativ 800 de persoane nu au mai apucat să voteze la secţiile speciale din Cluj-Napoca

Câteva sute de persoane nu au apucat să voteze la alegerile prezidenţiale, pentru că la secţiile speciale la care stăteau la coadă procesul votării a fost foarte lent, transmite corespondentul NewsIn.

La cele două secţii speciale, 158 şi 159 de la Gara CFR Cluj, circa 150 de persoane nu au apucat să voteze. Aici au votat circa 1.800 de persoane.  La secţia specială 172, amenajată la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, potrivit aprecierii jandarmilor, circa 450-500 de persoane nu au apucat să voteze. Majoritatea celor care nu au putut să voteze erau studenţi şi au scandat timp de mai multe minute "Vrem să votăm" în faţa secţiei de votare care s-a închis înainte să voteze şi au fost dispersaţi cu ajutorul jandarmilor, fără a se ajunge la violenţe.



Patru tineri au reclamat la BEC că nu au putut să voteze la secţiile speciale,din cauza aglomeraţiei

Patru tineri care nu au domiciliul în Bucureşti au contestat la Biroul Electoral Central proasta organizare de la secţiile speciale de votare, susţinând că de la ora 14.00, până la închiderea urnelor, au încercat să voteze, dar nu au reuşit.

Tinerii au spus că s-au plimbat la patru secţii de votare speciale, în Băneasa, la Gara de Nord, Gara de Est şi la Spitalul Colţea, însă, din cauza aglomeraţiei şi a numărului mic de cabine de vot, nu au reuşit să voteze până la închiderea urnelor.

 

 

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: NewsIn

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?