Imaginile care dau fiori: Ce au pățit mormintele dintr-un cimitir românesc în Săptămâna Patimilor

25 Aprilie 2019

Mai multe morminte dintr-un cimitir brăilean s-au surpat, chiar în Săptămâna Patimilor. Motivul este neașteptat.  

În dimineaţa zilei de marţi, 23 aprilie, câteva morminte din cimitirul localităţii Chiscani s-au surpat, iar monumentele funerare de la căpătâiul răposaţilor s-au prăvălit la pământ, scrie Obiectivbr.ro.

De vină a fost, pur şi simplu, o avarie apărută la conducta de apă care alimentează comuna Chiscani şi care trece prin apropierea cimitirului. În mod normal, respectiva avarie nu ar fi trebuit să aibă niciun efect asupra mormintelor, însă există o explicaţie pentru ceea ce s-a întâmplat după: potrivit lui Ionel Pătraşcu, inginerul şef al Companiei de Utilităţi Publice “Dunărea” Brăila, apa scursă din conducta spartă s-a infiltrat pe traseul unei foste conducte, care pe vremuri alimenta cu apă brută Combinatul de la Chiscani.

Îngropată la 4 metri adâncime, acea conductă metalică, cu diametrul de 1 metru, trecea pe sub mormintele de la marginea cimitirului.

Cel mai probabil, când a fost pusă pe poziţie, avea traseul pe lângă cimitir, însă, în timp, cimitirul s-a extins, înglobând conducta subterană. În urmă cu câţiva ani, însă, hoţii de fier vechi au dibuit-o şi, prin metode numai de ei ştiute, au reuşit să o scoată bucată cu bucată de sub pământ.



În locul ţevii cu diametrul de un metru a rămas o hrubă subterană întinsă pe zeci de metri. Întâmplarea a făcut ca avaria la conducta de alimentare a localităţii să apară exact lângă această hrubă subterană, care a preluat apa şi a dus-o sub acele morminte, provocând astfel surparea terenului.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?