În timp ce în Bucureşti sunt proteste, cele mai puternice doamne din Guvernul României, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă, au participat la o serbare în Piteşti. Oraşul organizează, ca în fiecare an, Simfonia Lalelelor, un eveniment cu flori, care alegorice şi concerte. Premierul a făcut şi o plimbare, pe jos, prin oraş. Nu mai are pază de la SPP, dar câteva gărzi de corp au protejat-o de eventualele evenimente nedorite.
Premierul Viorica Dăncilă, ministrul Internelor, Carmen Dan şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, au fost primite cu onoruri la serbarea de la Piteşti. Acolo primăria omagiază, de patru decenii încoace, lalelele, florile simbol ale oraşului. Șefa de la mediu a fost vizibil încântata de spectacol.
La paradă au participat şi copii de gradiniţă şi elevi care, pur şi simplu, au defilat în faţa premierul Viorica Dăncilă.
"Sinistru moment. Iti aduce aminte de defilarile din perioada comunista. Oamenii astia nu mai au simtul ridicolului, plus ca se folosesc si de copii", este unul dintre comentariile lăsate la filmuleţul cu copiii care defilează în faţa doamnelor din Guvern.
Sursa video: epitesti.ro