Procurorul General a fost acuzat în spațiul public că, în anii '80, nu a dorit să elibereze un disident anticomunist din penitenciarul Aiud. În replică, Lazăr a susținut că arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității contrazic acuzațiile și că el nu a avut niciun fel de legături cu Securitatea. Totodată, Augustin Lazăr a declarat că ceea e se întâlmplă este menit doar să-i scadă nivelul de încredere, exact în momentul în care candidează pentru un nou mandat la șefia Parchetului General.
Jurnalista Ioana Ene Dogioiu explică, într-un editorial ziare.com, cum puteau fi eliberați deținuții în perioada comunistă. În fiecare penitenciar exista o comisie de eliberare condiționată, care era condusă de un procuror din parchetul pe raza căruia funcționa penitenciarul. Potrivit legii, procurorii din această instituție mergeau pe rând să prezideze comisia de eliberări condiționate, analizând la fiecare ședința aproximativ 60 de dosare.
Procurorii analizau două lucruri: dacă era îndeplinită fracția de pedeapsă necesară eliberării și dacă deținutul respectiv avea "raport de pedepsire", adică dacă a comis ceea ce agenții din penitenciar sau direcția generală a penitenciarelor considerau că reprezintă abateri. Cine avea astfel de abateri nu îndeplinea condiția prevăzută de Codul penal de atunci, care să dovedească îndreptarea.
Procurorul nu se întâlnea cu deținuții, nu lua nicio decizie finală, ci doar constata dacă erau îndeplinite condițiile eliberării. Apoi făcea o propunere de eliberare care mergea în instanță sau una împotriva eliberarii, care putea fi atacată tot în instață, mai scrie Ioana Ene Dogioiu.
