Hotelul Negresco din Nisa. Românul Negrescu înființează unul dintre cele mai cunoscute hoteluri

20 Octombrie 2014
Hotelul Le Negresco din Nisa
Hotelul Le Negresco din Nisa

Nimic nu redă mai sugestiv mirajul Rivierei Franceze decât perspectiva „à vol d’oiseau” dinspre mare a celebrei „Promenade des Anglais”, care îngemănează armonios capitala nissardă cu Golful Îngerilor, ancorată în jurul unui inevitabil punct de fugă: cupola cu care celebrul Gustave Eiffel a încununat monumentala clădire a Hotelului Negresco.

Pentru turiştii români – din ce în ce mai numeroşi la Nisa – numele hotelului cu faţa spre mare are o rezonanţă în plus, prin prezenţa oarecum neaşteptată a atât de familiarului „...esco”, trimiţând la românescul „...escu”. Şi-atunci, ne întrebăm: ce-i cu hotelul acesta din Nisa, cu nume românesc? Cine este acest Negrescu (metamorfozat în Negresco de cerinţele armonioasei limbi franceze) şi cum de-i poartă numele unul dintre cele mai cunoscute hoteluri de pe Coasta de Azur?

Începem cum ar începe toată lumea, cu wikipedia şi alte site-uri, care ne oferă, preluând o unică sursă, greu de identificat, o poveste demnă de romantismul lui Victor Hugo – dar insuficientă pentru a satisface curiozitatea unui turist care-a descoperit prezenţa românului Negrescu pe faimoasa Promenade des Anglais din Nisa. Aşadar:„Henri Negresco s-a născut în 1868, la Bucureşti. Tatăl său, presupus ţigan, deţinea un mic han lângă Capitală. La 15 ani, tânărul Henri pleacă prin Europa, singur sau în compania unor lăutari, câştigându-şi existenţa prin exercitarea talentului de violonist înnăscut. Ajunge la Paris şi ulterior, la Monte Carlo, unde, chelner fiind, impresionează cu talentul său pe marii miliardari americani şi pe aristocraţii ruşi, creindu-şi oportunităţi de carieră în domeniu. Astfel, este recomandat şi preia conducerea restaurantului Cazinoului Municipal din Nisa, poziţie care-i permite crearea relaţiilor necesare pentru concretizarea ambiţiosului proiect de a crea un hotel ca un ceas. Proiectul este realizat şi în ianuarie 1913 are loc inaugurarea hotelului LE NEGRESCO. Din păcate, începe Primul Război Mondial şi hotelul este rechiziţionat şi transformat în spital militar. Deteriorarea iminentă şi dispariţia postbelică a marii clientele îl determină să vândă hotelul. Ruinat şi bolnav, moare în 1920”.



Această poveste, fragmentată, trunchiată, a fost începutul unei interesante şi pasionante încercări de a creiona istoria unui destin ieşit din comun şi, din păcate, ignorat nu doar în Franţa afirmării şi confirmării sale, dar mai ales, în ţara de origine. Ca într-un imaginar mozaic bizantin, am aşezat informaţiile obţinute acolo unde păreau a fi potrivite şi am „riscat” completând părţile lipsă; iată, aşadar, un posibil portret al lui Henri Negresco.
 
Mihăileni, un proiect princiar eşuat

Semnele de evidentă slăbiciune înregistrate încă de la debutul secolului al XIX-lea de către imperiile ţarist, otoman şi habsburgic contrastau cu efervescenţa, timidă, dar fără precedent, ce cuprinsese Principatele Române, creând un cadru favorabil cristalizării unor aspiraţii de aliniere la preceptele politice şi economice europene. Brusc, dintr-un anodin statut de „no man’s land” pitoresc şi marginal, Principatele Române sunt, pe de o parte, animate de proiecte îndrăzneţe şi reformatoare ale unor lideri iluminaţi, educaţi şi inspiraţi de marile transformări sociale şi economice din Apus şi, pe de alta, ele exercită o atracţie deosebită asupra întreprinzătorilor străini sau a categoriilor sociale vitregite de care Europa Centrală şi Răsăriteană nu ducea lipsă.

În acest context, înţelegem perfect ambiţia principelui Moldovei, Mihail Sturdza (1834–1849), de a pune bazele unui important centru comercial la graniţa Moldovei cu Imperiul Habsburgic, ctitorind o localitate ce-i poartă numele până în ziua de azi, Mihăileni, şi populând-o cu o parte a evreilor care, presaţi de evenimente, părăsiseră regiunea Galiţiei. Proiectul principelui a eşuat, ca şi domnia acestuia, în urma evenimentelor din 1848; şi nu am fi amintit satul Mihăileni dacă nu ar fi fost locul de naştere atât al părinţilor personajului care va deveni celebru mai târziu (aceştia erau Jean Negrescu, născut în 1837, şi Maria Rădescu, născută în 1839), cât şi al viitorilor socri ai acestuia: Jacques (Iacob) Rădescu şi Fanny Braun. Decizia celor două familii, venite probabil din Galiţia cu oarecare mijloace financiare, dar lipsite de orice avere imobiliară, de a părăsi satul Mihăileni pentru a se realiza în altă parte, apare ca întemeiată în aceste condiţii. Când anume au părăsit Mihăilenii nu ştim, dar, în mod sigur, la 14 martie 1870, când s-a născut Alexandru Negrescu (viitorul Henri Alexandre Negresco), familia Negrescu se afla în Bucureşti, administrând un mic local.
 
Negrescu, un ţigan violinist? O pistă falsă

Acreditată de majoritatea surselor ca fiind certă, apartenenţa lui Henri Negresco la etnia ţigănească este totuşi infirmată de elemente de natură documentară, dar şi logică. Începând cu 1862, odată cu elaborarea primului Cod Civil, a fost adoptată formula „nume de botez – nume de familie”, renunţându-se la străvechea practică „nume de botez – numele tatălui – numele bunicului”. Schimbarea a presupus, în majoritatea cazurilor, adoptarea numelui tatălui ca nume de familie, plus sufixul „-escu”.

Continuarea pe historia.ro

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?