Horia Georgescu, despre Vanghelie: ANI a găsit indicii despre comiterea unor fapte penale

12 Martie 2015

Șeful Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a declarat joi că ANI a găsit indicii de săvârșire a unor fapte penale în cazul primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, și a formulat în acest sens un denunț.

''Referitor la Marian Vanghelie, ANI a solicitat confiscarea unei sume nejustificate de bani, Comisia de cercetare din cadrul CAB a clasat dosarul, dar procurorul din cadrul acestei entități a formulat o opinie separată. Din această perspectivă, noi am identificat indicii de săvârșire a unor fapte penale cu privire la unele sume de bani menționate chiar de către domnia sa în probatoriul administrat, care au presupus unele indicii de comitere a unor infracțiuni'', a precizat Horia Georgescu, arătând că acestea au fost înaintate de ANI ''prin formula unui denunț''.

Întrebat când a făcut această sesizare, șeful ANI a spus că ulterior motivării deciziei Comisiei de cercetare din cadrul Curții de Apel București, adică acum câteva săptămâni. ''Suma pe care a identificat-o Agenția Națională de Integritate este de 200.000 euro. Problema este că în administrarea probatoriului chiar dl Marian Vanghelie a spus că a rulat sume importante de bani, de ordinul sutelor de mii de dolari. La fel expertul parte angajat de domnia sa a menționat faptul că sumele identificate sunt mai mari decât cele pe care le-am găsit noi a fi nejustificate'', a spus Georgescu.

 Mai multe pe Agerpres



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?