Guvernul Dăncilă, acuzat că reia distrugerea de la Roşia Montană

25 Februarie 2019
Roșia Montană
Roșia Montană

Noua lege a minelor, pusă în dezbatere publică de Guvernul Dăncilă, acordă privilegii fără precedent companiilor miniere, în detrimentul oamenilor şi a mediului, avertizează Mining Watch România  Organizaţia îi invită pe toţi cei interesaţi să se implice activ pentru a bloca proiect legislativ considerat dezastruos pentru dezvoltarea sănătoasă a României.

Potrivit  unei analize MWR, proiectul de lege aflat în dezbatere oferă corporațiilor miniere putere supremă, prin declararea proiectelor miniere ca fiind de interes public național, oferind astfel posibilitatea exproprierii forţate a localnicilor care nu vor să-și vândă proprietățile.

"Vechea lege specială pentru Roșia Montană revine pe agenda Guvernului și este extinsă întregii industrii miniere (de la exploatările de cărbune la cele de nisip, piatră sau aur). Corporațiile miniere obțin astfel tot ce și-au dorit vreodată.

Guvernul României face orice pentru a-și mulțumi clienții din industria minieră. Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov și Nicolae Bădălău oferă, prin noul proiect de lege a minelor, privilegii și derogări de la legislația în vigoare care pun în pericol însuși dreptul la proprietate garantat de Constituție. Vom folosi toate pârghiile legale pentru a opri acest demers mai degrabă demn de dictatura comunistă decât de o democrație europeană, a declarat Roxana Pencea Brădățan, reprezentant Mining Watch România.

Proiectul de lege a fost coordonat direct de către Secretariatul general al Guvernului (SGG). condus de Toni Greblă și de Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă. 



Toni Greblă este cel care a inițiat în 2009 primul proiect de lege care prevedea că orice investitor privat cu o licenţă de exploatare minieră va avea dreptul să exproprieze cetățeni de bunuri imobile dobândite legal. Proiectula fost respins în urma presiunii publice, dar a fost reluat în cea mai mare parte de alte două propuneri legislative eșuate: celebra lege specială pentru Roșia Montană (2013) și legea minelor respinsă la rândul său în Marțea Neagră (10 decembrie 2013), potrivit comunicatului Mining Watch România.

Mining Watch România este o reţea de organizaţii care se alătură comunităţilor locale în eforturile lor de a opri proiectele miniere distructive, la scară industrială. 

Poţi completa online scrisoaerea către Ministerul Economiei în care se solicită blocarea proiectului de lege AICI.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?