Grecia: Guvernul Tsipras 2 a fost învestit de Parlament

8 Octombrie 2015

Parlamentul grec a acordat în cursul nopții de miercuri spre joi votul de încredere guvernului stângii radicale condus de Alexis Tsipras, pregătit să pună în aplicare măsurile de reformă și economii promise creditorilor țării în schimbul susținerii financiare, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Echipa guvernamentală în care Syriza lui Alexis Tsipras este aliată cu partidului naționalist de dreapta Grecii Independenți (Anel), condus de Panos Kammenos, a obținut voturile celor 155 de deputați ai coaliției, din totalul de 300 ai parlamentului.

Întreaga opoziție, de la neonaziștii din Zori Aurii la socialiștii din Pasok, trecând pe la comuniștii din KKE, a votat contra. Adversarul de dreapta al lui Alexis Tsipras, conservatorul Vangelis Meimarakis, și-a motivat neîncrederea acuzându-l pe premier de "escrocherie politică" și că a înrăutățit situația economică a țării.

Votul a pus capăt la trei zile de dezbateri fără miză reală, pentru că foaia de parcurs a noului guvern este definită prin acordul încheiat la 13 iulie între Alexis Tsipras și creditorii internaționali — UE și FMI — ai țării supraîndatorate, pentru a evita să fie eliminată din zona euro.

Înainte de vot, Alexis Tsipras a reafirmat că "primul său obiectiv" este să se conformeze fără întârziere angajamentelor față de creditori, cu scopul de a obține astfel în noiembrie unda verde "pentru a încheia până la sfârșitul anului recapitalizarea băncilor și a demara discuțiile pentru reducerea datoriei" țării.



Prim-ministrul elen a reiterat că punerea rapidă în aplicare a măsurilor dictate de creditori este cel mai bun mijloc de a se elibera curând de tutela lor și de a permite "ieșirea definitivă din criză" până la sfârșitul mandatului său de patru ani.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?