Ghenele de gunoi de lângă blocurile cu patru etaje din sectorul 6 vor fi demolate

27 Mai 2009
Foto: cotidianul.ro
Foto: cotidianul.ro
Ghenele de gunoi vechi de peste 30 de ani de lângă blocurile cu patru etaje din sectorul 6 vor demolate şi vor fi înlocuite cu ţarcuri moderne, acoperite, la solicitarea Primăriei sectorului 6, informează reprezentanţii firmei de salubritate Urban.

Până în prezent, firma de salubritate are în execuţie 77 de astfel de ţarcuri, iar asociaţiile de locatari care vor să se înscrie în acest program pot depune cereri la sediul companiei.

Potrivit reprezentanţilor Urban SA, operaţiunea de înlocuire a ghenelor este una complexă, care implică şi o amenajare peisagistică modernă. Astfel, vor fi schimbate şi gardurile care împrejmuiesc curţile blocurilor, vor fi plantaţi copaci şi vor fi refăcute spaţiile verzi dintre blocuri. Înnoirea ghenelor presupune şi facilitarea colectării selective a deşeurilor.

Momentan, lucrările sunt cantonate în perimetrul cuprins între strada Fabricii, bulevardul Iuliu Maniu şi strada Virtuţii, iar până la sfârşitul anului vor fi extinse în tot sectorul.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: NewsIn

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?