Gestul surprinzător făcut de Pink pentru o campanie de protecţie a animalelor

15 Februarie 2015
 / Foto: people.com
 / Foto: people.com

Cântăreaţa americană Pink a pozat goală pentru o campanie publicitară a organizaţiei People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), care activează în domeniul protecţiei animalelor, informează contactmusic.com, potrivit Mediafax.

Afişul în care Pink, în vârstă de 35 de ani, apare goală, cu genunchii la gură şi râzând, are 27 de metri lăţime şi a fost dezvelit miercuri în Times Square din New York. Această ocazie a fost folosită de PETA pentru a marca debutul Săptămânii Modei din metropola americană.

Afişul conţine sloganul "Aş sta mai degrabă goală decât să port blănuri - Pink pentru PETA/ lI'd rather go naked than wear fur - Pink for Peta".

"Mi-ar plăcea să spun că nu am purtat niciodată blănuri, dar, din nefericire, am trecut printr-o fază egoistă şi am purtat de câteva ori. Dar am devenit mai înţeleaptă, iar acum boicotez blănurile complet. Aş vrea ca toată lumea să fie forţată să înveţe despre ororile prin care trec aceste animale pentru tendinţele din modă. Sper ca persoanele care poartă blănuri să fie muşcate de fund de un animal asemănător celui a cărui blană o poartă pe spinare", a declarat Pink.

Printre vedetele feminine care s-au alăturat în trecut campaniilor împotriva blănurilor realizate de PETA se află Eva Mendes şi Olivia Munn.



Pink, care s-a lansat pe scena muzicală în 2000, prezentându-se ca o artistă "antidot" pentru tiparul "fetei din vecini" adoptat de pe atunci tinerele cântăreţe Britney Spears şi Christina Aguilera, şi-a lansat cel de-al şaselea album din carieră, "The Truth About Love", în septembrie 2012.

În 2013, Pink a fost desemnată Femeia Anului de revista Billboard, după ce s-a situat pe primul loc în topul celor mai bune albume realizat de această prestigioasă publicaţie muzicală.

Potrivit Billboard, Pink a vândut, de-a lungul carierei, peste 40 de milioane de albume pe plan mondial şi peste 20 de milioane de single-uri în format digital.Cântăreaţa americană Pink a pozat goală pentru o campanie publicitară a organizaţiei People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), care activează în domeniul protecţiei animalelor, informează contactmusic.com, potrivit Mediafax.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: Mediafax

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?