Gata de invazie? SUA anunță că vor ”trece la fapte” pentru a susține democrația în Venezuela

24 Februarie 2019

Washingtonul a lansat sâmbătă o amenințare directă la adresa regmului venezuelea al lui Nicolas Maduro, după violențele care au avut loc la graniță. 

Statele Unite ale Americii /SUA/ au afirmat sâmbătă că ''vor trece la fapte'' pentru a susţine democraţia în Venezuela, calificând totodată drept ''brute'' forţele de securitate ale preşedintelui Nicolas Maduro care au deschis focul împotriva unor manifestanţi, relatează AFP, citată de Agerpres.

''SUA vor trece la fapte împotriva celor care se opun reinstaurării paşnice a democraţiei în Venezuela. A sosit timpul acum de a acţiona pentru a susţine cerinţele poporului venezuelean disperat'', a scris pe Twitter secretarul de stat american Mike Pompeo.

''Suntem solidari cu cei care îşi continuă lupta pentru libertate. #EstamosUnidosVE'', a adăugat el.

Pompeo a calificat drept ''brute'' forţele de securitate loiale preşedintelui Maduro care au tras asupra unor manifestanţi provocând patru morţi, potrivit organizaţiei neguvernamentale Foro Penal, ce se opune regimului lui Maduro, şi peste 300 de răniţi, inclusiv columbieni, conform guvernului de la Bogota şi altor surse.



Forţele de ordine au deschis focul la frontierele Venezuelei împotriva partizanilor opozantului Juan Guaido pentru a împiedica intrarea ajutoarelor umanitare internaţionale din ţările vecine, aşa cum a ordonat Maduro.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?