Dat afară de la DNA Ploiești, "Portocală" a ajuns banner pe pasarelă

18 Ianuarie 2019

Un banner cu un mesaj în care se sugerează că, la DNA Ploiești, au fost fabricate dosare a fost montat pe una dintre pasarelele care traversează DN 1, în localitatea Bărcănești.

“Bine ați venit în județul lui Portocală! Aici se fabricau zeci (de – n.r.) dosare cu probe false”, este mesajul inscripționat pe bannerul respectiv.

Bannerul face referire la scandalul în care este implicat fostul procuror DNA Mircea Negulescu, zis Portocală, pus sub acuzare de secția specială pentru procurori pentru presupuse abuzuri în instrumentarea dosarelor familiei Cosma din Prahova, scrie Ziarul Incomod.

Poliția prahoveană a dat jos bannerul și a anunțat că îi caută pe vinovați.

Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin ordonanța din 9.01.2019, au dispus extinderea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de Mircea Negulescu și Lucian Onea, foști procurori în cadrul DNA Ploiești.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Stan
19 Jan 10:50
Un baner cum si-au produs acea avere colosala familia Cosma cand vedem? Sau un filmulet de scurt metraj cum al sugus pe nea procuror ? Zdtemte iliesciene penale libidinoase...
Răspunde
0 0
Juvete
18 Jan 14:23
Dreptatea se face in tribunal nu la haznaua 3 sau prin bannere agresiv montate in orase ! Ce ''justitie'' se asteapta cind infractorii au interviuri televizate, ameninta si mint in direct, au suport guvernamental, fac presiuni mediatice si psihice asupra anchetatorilor !??? ce justitie mai este asta !??? Iar baba veta cu patrunjel ii este sucita mina si i se da 15 ani de inchisoare la foc automat intr-o luna de la proces !
Răspunde
0 0
Cris
18 Jan 12:02
Da, da, e un mare adevăr aici: procurorii au, inerent, ca dușmani toată lumea interlopă (cu excepția cazurilor în care sunt "murdari") și, ca urmare se expun tuturor mizeriilor posibile.
N-o săștim cu adevărat niciodată, nu-i așa?
Și totuși dreptatea nu trebuie să fie subiect al corupției. Cu asta suntem datori cu toții, de la vlădică la opincă.
Răspunde
0 0
Juvete
18 Jan 10:20
Si DACA PROBELE SINT ADEVARATE ! Mai adaugam o acuzatie de minciuna, fals si uz de fals !? Plus instigare la violenta impotriva unui anchetator !!! Autorii banerului se bazeaza cumva pe citiva din proaspetii eliberati !???
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?