Fostă atletă de performanţă de 18 ani, din Brăila, în urmărire naţională. Ar fi plecat la mare

1 August 2015
Elena-Iuliana Griţcă
Elena-Iuliana Griţcă
Elena-Iuliana Griţcă Elena-Iuliana Griţcă

Elena-Iuliana Griţcă, de 18 ani, din Brăila, a fost dată dispărută de către mama sa, joi după-amiază. Femeia susţine că fata a plecat de acasă marţi, 28 iulie 2015 şi nu s-a mai întors nici până în prezent.

Din primele cercetări efectuate a reieşit că tânăra brăileancă a părăsit domiciliul marţi în jurul orei 18.00, spunând că merge să se plimbe. A lipsit întreaga noapte, iar a doua zi i-a dat un SMS mamei sale, prin care a anunţat-o că pleacă la Constanţa şi că o va suna mai târziu.

Femeia a aşteptat mult şi bine apelul de la fiica sa. După încă o noapte în care Elena a lipsit de acasă, mama ei a mers direct la poliţie cu poza fetei şi a dat-o dispărută, scrie Obiectiv Vocea Brăilei.



Elena-Iuliana Griţcă are părul şaten, lung peste umeri, ochi verzi, înălţime 1,60 metri, corpolenţă normală. Ca semn particular, are cinci cicatrici postoperatorii pe abdomen. Nu se ştie cum era îmbrăcată în momentul în care a plecat de acasă.

Tânăra, care nu a mai fost plecată de la domiciliu pe perioade îndelungate, fără ştirea sau acordul familiei, nu suferă de boli psihice sau cronice şi are asupra ei acte de identitate.

Poliţişti de la Biroul Urmăriri au solicitat punerea în urmărire la nivel naţional şi o caută pe Elena în continuare pentru clarificarea situaţiei.

Persoanele care pot ajuta la localizarea fetei sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze, gratuit, numărul unic de urgenţă 112.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?