FMI avertivează: Salariul minim în România a crescut mai repede ca productivitatea muncii

14 Iunie 2016

Creşterea continuă a salariului minim în România descurajează competitivitatea externă şi investiţiile, este de părere reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Alejandro Hajdenberg.

„Atunci când salariul minim creşte firmele se pot ajusta fie prin creşterea preţurilor, reducerea numărului de salariaţi, a costurilor nesalariale sau prin acceptarea unor profituri mai mici. Problema este că, pentru o companie care este expusă competiţiei internaţionale, este foarte greu să-şi ajusteze preţurile, prin urmare acest lucru va avea un impact negativ asupra competitivităţii” a declarat Hajdenberg într-o conferință de presă.

Reprezentantul FMI a avertizat  că majorarea salariului minim poate genera trecerea angajaților în economia subterană, respectiv nedeclararea în întregime a veniturilor și neplata impozitelor. 

O altă consecinţă a majorării rapide a salariului minim este că a crescut foarte mult numărul celor care beneficiază de acest nivel de salarizare.

„Impactul negativ al creșterii salariului minim devine și mai negativ atunci când ajunge să aibă o pondere între 25% și 45% din salariul mediu, iar în România este aproape de 45%, așa că se află încă în interiorul acestui interval”, a mai constatat reprezentantul FMI.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?