Explozia deficitului bugetar. Opoziția pregătește o lovitură dură pentru Guvernul Dăncilă

6 Ianuarie 2019
Darius Valcov
Darius Valcov

Senatorul PNL, Florin Cîțu, spune că liberalii vor sesiza Curtea de Conturi și Procuratura, cu privire la măsluirea datelor economice și divulgarea unor informații secrete de către Darius Vâlcov, anunță Realitatea TV. Cîțu estimează că deficitul bugetar sare de 5% și crede că Guvernul a adoptat în grabă controversata ordonanță a taxelor, ca să mascheze găurile financiare.

Florin Cîțu consideră că Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, e capul răutăților.

”Darius Vâlcov a publicat cifra pentru executia bugetara pe 2018 pentru deficitul bugetar pe cash. Aceste informații sunt secrete pana pe 25 ale lunii viitoare. Nici nu cred ca exista informații. Nu stim daca este doar o manipulare, oricum, un secretar de stat al premierului nu are voie sa se joace cu astfel de informații, pentru ca poate manipula pietele. Trebuia sa se autosesizeze Curtea de Conturi, este ciudat ca nu s-a sesizat. Este ciudat ca Darius Vâlcov a prezentat informaţii secrete, nici procuratura nu s-a sesizat. Noi vom face demersuri catre toate instit statului”, a spus Cîțu.

Liberalul crede că măsurile financiare din ordonanța lui Teodorovici sunt menite să estompeze deficitul, care, în opinia lui, a trecut de 5%.

”Pentru 2019, daca ne uitam la toate aceste măsuri, ele adunate inseamnă reduceri de cheltuieli de vreo 40 de miliarde si venituri in plus de vreo 13 miliarde. Acestea sunt cam 5% din PIB. Acestea sunt efectele masurilor din OUG 114. Toate aceste masuri inseamna o reducere a presiunii cu 5% din PIB pt anul viitor”, a mai spus Cîțu.



Interesant este și că membrii Guvernului nu mai pot fi sancționați, în cazul în care au operat cu cifre false - atrage atenția Cîțu.

”Și anul trecut ca si anul acesta, si-au dat derogare de la toate responsabilitățile referitoare la stategia fiscal bugetara sau abaterile de la ce s-a aprobat in buget”, a observat Cîțu.

Potrivit Ziarului Financiar, tensiunea a ajuns la cote maxime în Ministerul Finantelor, după ce primele calcule au arătat un deficit de 4,98%, cu aproape două procente peste ținta de deficit, pe care ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, spunea, la finalul anului trecut, că a atins-o. De altfel, liberalii pun pe seama deficitului exagerat și întârzierea adoptării bugetului pentru 2019.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Amalia
23 Jan 16:43
Foarte grav și mare RUȘINE că nu avem nici acuma buget pe 2019.Asta v-o spune o economista!
Răspunde
0 0
Ginerica
07 Jan 00:24
Mamaaaa, parca au innebunit cu totii ... o gasca se joaca cum vrea !!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?