Fotbalista elveţiancă Florijana Ismaili, găsită decedată pe fundul lacului Como

3 Iulie 2019

Trupul neînsufleţit al elveţiencei Florijana Ismaili, căpitanul clubului feminin de fotbal Young Boys Berna, a fost găsit marţi în lacul Como din nordul Italiei, au anunţat pompierii italieni.

Corpul sportivei de 24 de ani a fost găsit la peste 200 m adâncime graţie unui robot submarin pilotat de la suprafaţă.

"Suntem şocaţi şi profund afectaţi", a reacţionat, marţi, clubul Young Boys într-un comunicat, preluat de Agerpres.

"BSC Young Boys transmite familiei, apropiaţilor şi prietenilor Florijanei Ismaili sincere condoleanţe şi le doreşte mult curaj în aceste momente dificile. Vom păstra mereu în inimile noastre amintirea sa", se arată în comunicat.

Sâmbătă după-amiază, "ea a sărit în apă, dar niciodată nu a revenit la suprafaţă", a precizat clubul din Berna, aflat "în legătură strânsă cu membrii familiei". Internaţională elveţiană din 2014, Ismaili a disputat 33 de meciuri şi a înscris trei goluri pentru echipa naţională.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?