Tragedie în Tulcea: Doi nepoţi şi bunica lor au murit luaţi de viitură. Bunicul e dat dispărut

11 Iulie 2018
Tragedie în Tulcea: Doi nepoţi şi bunica lor au murit luaţi de viitură
Tragedie în Tulcea: Doi nepoţi şi bunica lor au murit luaţi de viitură

Acțiune dramatică de salvare, încheiată tragic, în județul Tulcea. Doi bunici și nepoții lor, care încercau să treacă un pârâu cu căruța, în localitatea Măgurele, din comuna Topolog, au fost luați de ape. Femeia și copiii și-au pierdut viața. Bărbatul încă nu a fost găsit. 

Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea au fost alertați marţi seară, în jurul orei 20:30, după ce patru persoane au fost luate de apele unui pârâu. Era vorba despre doi adulți și doi copii, care se aflau într-o căruță.

Imediat la fața locului au ajuns mai multe echipaje ale pompierilor. După miezul nopții, salvatorii au reușit să găsească două dintre victime: femeia și un copil. Minorul a fost preluat de Serviciul de Ambulanță, iar bunica lui, de SMURD. Deși le-au fost aplicate manevre de resuscitare, în final medicii au fost nevoiți să pronunțe decesul celor doi. Ulterior, și al doilea copil a fost găsit decedat. 

Din primele informații, se pare că bunicii și cei doi minori au încercat să traverseze cu o căruță pârâul din localitate, care avea debitul mărit. 

Mai multe informatii pe realitateadetulcea.net

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA TV

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Dan draniceanu
11 Jul 20:56
Țărani. Cu calul ce sa întâmplat?
Răspunde
0 0
Stroescu Tit Emilian
11 Jul 08:51
Alegeti....PSD....
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?