Este oficial. Grupul PMP de la Senat s-a desfiinţat

4 Iunie 2018

Desfiinţarea grupului senatorilor PMP, în urma plecării a doi parlamentari ai partidului, Ion Ganea şi Iustin Talpoş, la grupul PSD, a fost anunţată oficial în plenul de luni al Senatului. Regulamentul prevede că grupurile parlamentare pot funcţiona cu minim şapte senatori, iar PMP rămăsese cu şase, anunţă Mediafax.

''Potrivit regulamentului, au rămas doar cinci grupuri parlamentare, întrucât fostul grup parlamentar PMP nu mai împlineşte numărul minim de membri, respectiv cel de şapte'', a anunţat luni, de la tribuna plenului, senatorul PSD, Şerban Nicolae. Grupul PMP avea opt senatori, dar după plecare a doi parlamentari, Ion Ganea şi Iustin Talpoş, la PSD, grupul a fost desfiinţat. "Se dizolvă grupul. (...) Voi trece la PSD", a declarat Ion Ganea, senator, pentru MEDIAFAX. Şi senatorul de Maramureş, Iustin Talpoş, a trecut la PSD.

"Domnul senator Talpoş se alătură unei echipe politice puternice în Maramureş şi va activa începând de azi în grupul PSD din Senatul României şi în cadrul organizaţiei PSD Baia Mare pe plan local. Am apreciat în aceşti ani activitatea domnului senator Talpoş şi mă bucur că experienţa sa în domeniul educaţiei va putea fi folosită de către PSD pentru proiecte concrete! Mult succes domnule senator Iustin Talpoţ!", a scris Gabriel Zetea, preşedinte PSD Maramureş, pe Facebook.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?