Energia de la reactoarele 3 și 4 ar putea fi vândută înaintea obținerii licenței

11 August 2014
Centrrala de la Cernavodă
Centrrala de la Cernavodă

Statul român analizează acordarea unor măsuri de sprijin pentru proiectul reactoarelor 3 și 4, printre care și posibilitatea de a vinde energia înainte ca unitățile să obțină licența de producție, se arată în Strategia de continuare a Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă, publicată pe site-ul Nuclearelectrica, potrivit AGERPRES.

Documentul va fi supus spre aprobare în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Nuclearelectrica (SNN) din data de 22 august 2014, conform solicitării Departamentului pentru Energie de completare a ordinii de zi a AGEA.

Autorii Strategiei argumentează că nevoie ca acest proiect să primească sprijin din partea statului, având în vedere valoarea ridicată a investiției și contextul actual al pieței de energie, care nu este propice investițiilor în proiecte mari.



'În contextul economic actual și al pieței de electricitate care nu oferă condiții suficiente pentru realizarea investițiilor în proiectele mari de infrastructură energetică, necesare sectorului energetic, cu impact major în revigorarea economică a României, coroborat cu specificitatea tehnologiilor energetice cu emisii reduse de carbon, adesea caracterizate prin necesar de capital intensiv și durate mari de realizare, se pune problema necesității unor mecanisme-suport care să faciliteze realizarea investițiilor mari de infrastructura energetică, bazate pe principiile pieței libere de energie și cu respectarea reglementărilor europene privind transparența, competiția și ajutorul de stat', se arată în Strategie.

Astfel, în prezent se află în analiză măsuri precum: '(i) posibilitatea contractării, de către societatea de proiect, a energiei electrice înainte de obținerea licenței de producător, atât pe platforma OPCOM cât și în afara acesteia și (ii) dezvoltarea unui mecanism de tip CfD (contracte pentru diferență), model utilizat în cadrul reformei pieței de electricitate din Marea Britanie, care are în vedere susținerea investițiilor din domeniul energetic în capacități de producție cu emisii reduse de carbon', se mai precizează în Strategie.

O altă modalitate de a susține această investiție este posibilitatea garanției de stat drept un instrument necesar pentru securizarea finanțării investițiilor mari de infrastructură energetică, care aduc plus valoare în plan economic și social, mai precizează documentul citat.

De asemenea, statul român va deține maximum 49% din compania ce va fi înființată pentru lucrările la Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă.

'Se va avea în vedere ca participația cumulată a SNN și, după caz, a statului român să nu scadă sub 30% din capitalul social', subliniază autorii proiectului.

Strategia prevede într-o primă etapa inițierea, derularea și finalizarea de către SNN a unei proceduri competitive de selectare a unui investitor privat (IP) în vederea constituirii unei societăți, respectiv un joint-venture. Societatea va fi constituită între SNN și unul sau mai mulți investitori privați, valoarea investiției SNN în EnergoNuclear fiind transferată companiei nou-înființate.

Societatea este premergătoare unei companii de tip IPP (Producător independent de energie).

Inițial, noua societate de proiect va fi constituită din aportul exclusiv în numerar al SNN și al investitorului privat selectat, corespunzător unei cote de 49%, respectiv 51%. Contribuția în numerar a SNN va fi inițial de maximum 2 milioane de euro. Capitalul social minim al proiectului va fi dimensionat astfel încât să permită contribuția integrală în natura a SNN și a statului român la proiect, plus alte aporturi în numerar inițiale și ulterioare, însă contribuția investitorului privat nu va reprezenta mai puțin de 51%.

Statul român deține dreptul de a contribui în natură și/sau numerar, cu respectarea procentului minim de deținere al IP de 51%.

Noua Strategie de continuare a Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă are în vedere asigurarea obiectivelor energetice strategice pentru România pe termen lung, la cele mai mici costuri pentru consumatori, în condițiile disponibilității tuturor resurselor aferente necesare și cu respectarea cerințelor de mediu (ținta de decarbonizare) stabilite de Comisia Europeană, se arată într-un comunicat al Nuclearelectrica remis, vineri, AGERPRES.

'Creșterea capacității energetice a centralei de la Cernavodă cu încă două unități a fost identificată de statul român ca fiind soluția optimă de acoperire a deficitului de capacitate după anul 2020, așadar decizia de dezvoltare a proiectului prin procedura de tip Green/Brown Field are în vedere demararea cu celeritate a acțiunilor prevăzute în Strategie și reducerea costurilor de investiție cauzate de întârzierile în procesul de dezvoltare a Proiectului', se mai spune în comunicat.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
stef
11 Aug 18:13
Desigur, se vor reduce emisiile de CO2, dar ar putea sa (doamne fereste) explodeze (vezi Fukushima) cele radioactive cu evacuari de la Ciulnita la Murfatlar(30Km). Eu zic sa marce statul banii ca la celelalte doua, si dupa aia s-o vindeti energia la baietii destepti cu 9euro in loc de 50euro cum ati facut-o, daca se poate s-o vindeti de pe acum, foarte bine, dar tot la baietii destepti, si tot asa, atunci sa aduna astia plusvaloarea cu care va laudati. Daca vindeati energia cu pretul de 50 de euro , adica cu cat au vandut-o baietii destepti, aveati bani pt. constructia a 2 reactoare de conceptie sigura ca cele introduse pe piata de SUA, respectiv AP1000.
Răspunde
0 0
3 iezi cucuieti
11 Aug 15:34
Si neaparat pe doi lei, ca altfel ne suparăm rau si nu mai cumparam nimic
Iari metoda neaparat sa fie botezata, "tariceanu" ca e patentul omului, sa aiba si el un credit drept recunostinta
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?