Șeful interimar al DNA cere revocarea unui procuror cu dosare grele

12 Februarie 2019

Șeful interimar al DNA, Călin Nistor, cere Secției pentru procurori din cadrul CSM revocarea din funcția de procuror DNA a lui Gheorghe Popovici, cel care în prezent este delegat pe poziția de procuror-șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor de corupție.

În ultima luna, Călin Nistor a luat mai multe decizii de revocare din funcții a unor procurori din cadrul DNA. De la DNA Ploiești, l-a revocat pe șeful structurii, Lucian Onea-care era suspendat din funcția de procuror. Nistor a transmis la CSM și cererile de încetare a activității în cadrul DNA Ploiești a procurorilor Giluela Deaconu, Alfred Virgiliu Savu și Elena Cerasela Raileanu.

De la DNA Oradea, i-a revocat din funcții pe procurorii Ciprian Man și Cristian Ardelean.

În paralel cu solicitarea lui Nistor, CSM va discută miercuri și cererea lui Gheorghe Popovici de încetare a activității la DNA și mutare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Gheorghe Popovici a condus timp de mai mulți ani, în perioadă mandatului Laurei Codruța Kovesi, Secția I-a din DNA, de combatere a infracțiunilor de corupție. Este vorba de secția care se ocupă cu cazurile de corupție directă: luare și dâre de mită, trafic de influență sau cumpărare de influența.

Procuror criminalist de formație, Gheorghe Popovici a coordonat mai multe anchete în calitate de procuror-șef de secție. El a realizat, alături de o colegă, rechizitoriul în cazul de șantaj în care erau implicați șefii Antenă Group, scrie Ziare.com.

Alte cazuri la care a lucrat o priveau pe fostă șefa DIICOT, Alinaă Bica, sau retrocedările făcute de ANRP.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?