Edilii Capitalei vor să cheltuiască 140.000 de euro pentru popularea lacurilor cu lebede, raţe şi păuni

2 Iunie 2009
Foto: lesley-smitheringale-fine-art.com
Foto: lesley-smitheringale-fine-art.com
Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) intenţionează să cheltuiască 481.970 lei fără TVA, adică 140.000 de euro, pentru a popula lacurile Herăstrău, Cişmigiu şi Bordei cu păsări exotice, potrivit unui anunţ de participare postat pe site-ul guvernamental de licitaţii publice.

Printre păsările care vor fi cumpărate se numără raţe mandarine, raţe caroline, păuni albi, păuni arlechini, lebede negre, gâşte călifar albe şi roşii.

În Herăstrău ar urma să fie aduse 19 lebede şi păuni, 12 gâşte, 25 raţe, pentru parcul Bordei vor fi cumpărate 24 de perechi de lebede şi păuni, 10 perechi de gâşte şi 20 de perechi de raţe, iar în Cişmigiu vor putea fi admirate nouă perechi de păuni, 12 perechi lebede, 19 perechi raţe, 15 perechi gâşte.

Contractul prevede că ofertele vor fi depuse pe 12 iunie, la ora 10, iar deschiderea ofertelor va avea loc în aceeşi zi, la ora 12. O altă prevedere este aceea că firma care va furniza păsările va trebui să le îngrijească până la sfârşitul anului.

În plus, firma câştigătoare va fi obligată să nu aducă păsări exotice din Delta Dunării. De accea, păsările trebuie să aibă un inel de picior care să conţină elemente de identificare (codul exemplarului, anul de naştere, codul de identificare a ţării de origine, codul de identificare al crescătorului).



Anul naşterii este foarte important, conform cerinţelor ALPAB. Astfel, exemplarele trebuie să aibă un an, un an şi jumătate. O altă cerinţă este ca păsările să aibă un penaj lucios şi sănătos, precum şi o greutate corespunzătoare vârstei.

Firma care va furniza animalele exotice trebuie să depună o garanţie de participare de 48.000 lei şi o garanţie de bună execuţie de 5% din valoarea contractului.

Conform motivaţiei ALPAB, popularea cu păsări exotice este neceseră deoarece lacurile fac parte din trei parcuri importante ale Capitalei - "zone de recreere şi odihnă şi o posibilitate de petrece cât mai plăcut timpul liber".

În documentele de licitaţie ale ALPAB se precizează că, de-a lungul timpului, pe lacurile din Bucureşti au mai existat păsări exotice care iarna erau puse în adăposturi de sticlă pentru a fi protejate, dar şi pentru a putea fi văzute de vizitatori şi iarna. Din cauză lipsei de fonduri, aceste adăposturi au fost desfiinţate.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: NewsIn

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?