Prinţesă bună de măritat sau babă fără dinţi? Puterea şi Opoziţia trag de "rochia economiei" din T1

16 Mai 2018
Viorel Ştefan
Viorel Ştefan
Viorel Ştefan Economia în PDF-ul Guvernului

Guvernul prezintă în termeni triumfalişti rezultatele economice din primul trimestru al anului, în timp ce patidele din Opoziţie merg pe linia deschisă de criticile preşedintelui Iohannis şi spun că guvernanţii "au făcut praf creşterea economică a României".

Vicepremierul Viorel Ştefan a pregătit un bilanţ triumfalist intitulat "Starea economiei în Trimestrul 1 2018" în care a inserat doar cifrele care convin actualei guvernări PSD.

Guvernul invocă în documentul care poate fi văzut aici o creştere economică de 4,2% în primul trimestru al acestui an, dar trece sub tăcere "creşterea" de 0% comparativ cu ultimul trimestru din 2017.

Partea goală a paharului este scoasă în faţă de economiştii din PNL, care anunţă riscul intrării în recesiune tehnică în trimestrul al doilea al acestui an.

"Veste şoc: după numai un an de guvernare populistă şi haotică, datele statistice arată că economia României a suferit o stagnare în primul trimestru al acestui an faţă sfârşitul anului trecut.

În termeni reali, avansul PIB în primul trimestru din 2018 fost zero faţă de ultimul trimestru din 2017 şi dacă situaţia se repetă şi în trimestrul doi al acestui an, putem vorbi chiar de o recesiune tehnică a economiei", spune purtătorul de cuvânt al PNL într-o declaraţie de presă.

Vicepremierul Viorel Ştefan se mai laudă cu creşterea puternică a salariului minim net, de 22% faţă de decembrie 2016, dar trece sub tăcere inflaţia record de peste 5% în martie şi aprilie care "muşcă" puternic din puterea de cumpărare a românilor.

În timp ce Puterea se laudă cu investiţii trăine directe în creştere în T1, Opoziţia avertizează că economia se află într-un "moment critic".

"În loc să admită situaţia economică gravă în care ne aflăm şi să ia măsuri urgente, guvernul condus de Liviu Dragnea l-a scos din nou pe Viorel Ştefan să explice că de fapt totul e bine şi că cifrele publicate de INS privind creşterea economică sunt altele", spun oficialii PNL.

Criticat că a supraîncălzit economia prin stimularea consumului, Guvernul promite, în schimb, investiţii masive anul acesta. Vicepremierul Viorel Ștefan a anunţat că în 2018 „creșterea economică își va schimba motoarele". Adică nu consumul va sălta PIB-ul, ci investiţiile.

 

Fișiere din articol:

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?