Spre deosebire de social-democrați, mult mai exersați în violența verbală, Iohannis deschide o portiță și face apel la oamenii de bună credință din PSD. S-a tot vorbit despre aceștia. Prima oară după debarcarea lui Grindeanu, când Dragnea a demonstrat lumii întregi că poate să-și doboare propriul guvern. S-a mai vorbit despre aceștia după demisia lui Tudose și ceva mai serios după plecarea lui Nicu Bănicioiu și depunerea moțiunii de cenzură anti-PSD. De atunci, nu nu s-a mai auzit nimic despre moralii din PSD. Apele s-au așezat, iar eu personal stau și mă întreb unde se ascund acești social-democrați. Din rezerva de cadre a PSD ies numai impostori și beizadele. Unde stau ascunse elitele PSD, de nu pot fi descoperite nici măcar la microscop?
Este adevărat că nici în opoziție situația nu este mai brează. Tot beizadele, tot autosuficiență și multă nepăsare. De aceea am ajuns unde am ajuns, adică pe malul prăpastiei. PSD face apel, obsesiv, la concordie și aruncă în față Centenarul, în condițiile în care niciun lider marcant al partidului nu a fost în stare să se adreseze, sincer, niciodată poporului. Interviuri cosmetizate la televiziunile de casă, discursuri sforăitoare la congrese și declarații belicoase pe holuri.
Dacă PSD ar fi un partid transparent și nu ar legifera la limita legii, și comunicarea ar fi alta. Comunicarea lor este proastă pentru ascunde viciile de comportament și pregătire ale liderilor actuali. Oricât de buni ar fi PR-iști PSD, nici aștia nu pot face minuni. Nici opoziția nu are comunicatori mai buni, ci doar mai puțini lideri caricaturali. În aproape doi ani de guvernare, PSD a prostit România doar cu colete frumos ambalate, dar goale pe dinăuntru. În gastronomie se numesc simplu: gogoși.
