DUMINICA NEAGRĂ: Şapte răniţi după ce şase maşini au fost implicate într-un accident în lanţ

23 Septembrie 2018

Şapte persoane au fost rănite, duminică seara, după ce şase maşini s-au ciocnit în lanţ pe Autostrada A 1, sensul Orăştie – Deva, două dintre victime fiind încarcerate. Traficul rutier este blocat.

 

 

Potrivit ISU Hunedoara, accidentul de pe Autostrada A1 s-a produs în zona localităţii Gelmar, sensul Orăştie – Deva, în urma ciocnirii a şase maşini.

„Accidentul rutier de pe autostrada, la la km. 340, zona Gelmar, sensul Orăştie - Deva, s-a soldat cu 7 răniţi. În urma ciocnirii în lanţ a 6 autoturisme, 7 oameni au suferit politraumatisme, doi dintre aceştia fiind încarceraţi. Cei doi au fost extraşi de echipa de descarcerare a Detaşamentului Orăştie şi predaţi, conştienţi şi cooperanŢi, echipajelor medicale”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române arată că în zonă s-au produs două accidente, primul impact fiind în zona municipiului Orăştie, între un microbuz şi un autoturism, iar la o distanţă de aproximativ două sute de metri a avut loc un alt eveniment rutier în care au fost implicate patru autoturisme.

Potrivit Infotrafic, circulaţia pe autostradă, pe sensul Orăştie-Deva, este blocată.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?