Seriozitate, perseverență, determinare. Acestea ar fi doar trei dintre calitățile lui Dorin Nicolae Goian (38 de ani), care de mic a visat să joace sub tricolor. Prin muncă a reușit să își îndeplinească visul. Născut la Suceava, Dorin a știut încă de la șapte ani că fotbalul este drumul pe care va merge în viață. A trecut pe la echipe precum Foresta Fălticeni, Steaua București, Palermo și Glasgow Rangers, câștigând de două ori trofeul Ligii I, o supercupă a României și adunând 60 de prezențe în tricoul echipei naționale.
Dorin Goian s-a retras în 2016, la vârsta de 36 de ani, iar în prezent se află în staff-ul de antrenori al echipei Bucovina Rădăuți. Dorin și-a făcut timp să ne spună mai multe despre el, despre cariera sa și despre cum vede fotbalul românesc în viitor. „Din păcate, nu traversăm o perioadă foarte bună, din punctul de vedere al fotbalului, al nivelului de joc, al performanțelor. Lumea și-a pierdut oarecum interesul pentru fotbal, stadioanele din Liga I sunt goale”, mărturisește acesta cu regret. Motivul: lipsa banilor.
Totodată, Goian a făcut un apel la Guvernul României: "Pentru a convinge un om de afaceri să investească într-o echipă de fotbal, atunci și el trebuie ajutat și dată o lege prin care să fie scutit de o parte din taxe sau să plătească taxe mai mici".
- Spune-mi despre copilăria ta!
Dorin Goian: În copilărie, a fost exact cum erau copilăriile în perioada respectivă. Minge foarte mult, nu aveam altceva în cap decât minge. În fața blocului, ieșeam afară la fotbal, toate jocurile posibile și imposibile. Era o perioadă în care chiar așa erau copilăriile... Jocurile specifice vârstei.
- Când ți-ai dat seama că fotbalul o să fie cariera ta?
Prima dată când am jucat fotbal într-un cadru organizat a fost la 7 ani. Văzându-mă taică-meu că tot timpul mă joc numai cu mingea și fotbal, fotbal și-n fața blocului numai cu mingea pe la garaje, s-a gândit să mă ducă la fotbal și acela a fost primul meu contact cu fotbalul organizat. Am fost la Băltățean, el a fost primul meu antrenor, după aceea, am urmat, practic, toate etapele junioratului: juniori I, II, III, republicani. Până când am ajuns în clasa a X-a și am fost cooptat să vin să fac antrenamente cu lotul echipei mari.
- Cum a fost primul contact cu fotbalul profesionst?
Am debutat la 17 ani la Liga a II-a. Pe atunci era Foresta II.. erau Foresta I și Foresta II Fălticeni. Și am debutat în Liga a II-a într-un meci cu Rocar București, acasă, am câștigat 1-0, acela a fost meciul de debut. Apoi am stat aici, am jucat un an sau un an și jumătate în Liga a II-a, iar apoi am debutat la Foresta în Liga I, la 18 ani.
- Cum a fost pentru tine perioada Steaua?
Înainte, Steaua era visul oricărui jucător, Steaua și echipa națională. Eu chiar am fost „stelist”. Probabil mulți o spun așa, doar de complezență.. când ajung la Steaua, toți spun „Domn'le, am fost «stelist» de mic.” Nu, eu chiar am fost stelist de mic. Jucam fotbal în cartier și jucam Steaua – Dinamo, jucau „steliștii” contra „dinamoviștii”, iar eu, clar, fiind „stelist”, eram în echipa Stelei. Într-adevăr, orice jucător visa să ajungă la Steaua. Eu visam să ajung la echipa națională.. și chiar visam, pentru că am avut, când eram mic, frică de întuneric. Și, seara, ai mei stingeau lumina, eu mă puneam în pat și, pentru că aveam frică de întuneric, mă gândeam la lucruri frumoase, ca să adorm mai repede. Pentru mine, lucuri frumoase erau să joc în echipa națională a României, să fiu aplaudat de un stadion întreg.
- Ai ajuns, la un moment dat, la echipa națională, ai jucat și la Euro, ai fost om de bază. Cum a fost pentru tine să îmbraci tricoul naționalei și să faci și performanță acolo?
Să îmbraci tricoul echipei naționale, clar, este o mândrie enormă. Pentru tine, ca jucător, fiind convocat la echipa națională, însemna că te aflai între cei mai buni 22 de jucători pe care îi are România, atât din țară, cât și din străinătate. Să joci pentru națională este o mândrie foarte mare, dar este și o presiune foarte mare pentru că la fiecare joc ești urmărit de milioane de români care își pun speranțe în tine, suferă dacă echipa pierde, iar tu trebuie să fii concentrat pe toată durata partidei și să încerci să faci un joc cât mai bun, în primul rând ca să nu-i dezamăgești pe ei.
- După Steaua a urmat Palermo și, după, Glasgow Rangers. S-a întâmplat atunci un șoc, retrogradarea echipei în liga a IV-a. Cum s-a simțit printre jucători și în lumea fotbalului din Scoția?
Un șoc puternic pentru o echipă ca Glasgow Rangers, pentru că era cea mai iubită echipă din Scoția.. foarte mulți fani și peste hotare. Într-adevăr, i-au prins cu niște nereguli cu câțiva ani în urmă și i-au băgat în liga a patra. Am simțit atunci exact ce înseamnă atașamentul suporterilor față de echipa favorită, pentru că, până să plec de la Rangers, în împrumut în Italia, din nou, am jucat două meciuri în liga a patra. Atunci, suporterii au fost mult mai aproape de echipă decât atunci când erau în liga întâi. Au simțit că este un moment greu și că acum este momentul să fie aproape de echipă. Am jucat două meciuri acasă cu stadionul plin, 50.000 de oameni erau în tribună, și atașamentul lor față de echipă îți dădea o energie incredibilă. Asta înseamnă Glasgow Rangers, un club foarte, foarte iubit.
- Care a fost cel mai frumos moment din cariera ta?
Un moment frumos probabil rămâne acea calificare, golul cu Olanda, când ne-am calificat la Euro 2008. Au fost momente frumoase și cu Steaua, calificările și meciurile din Champions League erau tot timpul momente de maximă bucurie, pentru că să auzi imnul Champions League cântat pe stadion îți dă o stare unică. Au fost și momente bune, și mai puțin bune, pentru că, așa este, în carieră ai parte și de momente mai puțin frumoase.
- Cel mai important gol? Cel cu Olanda?
Da, acela a fost cel mai important gol, a fost gol de calificare. Am bătut Olanda, ceea ce nu reușiserăm, cred, niciodată în istorie. La două săptămâni după acel gol, după acea calificare, încă pluteam. Am primit mii, zeci de mii de mesaje de la foarte mulți oameni care, pur și simplu, aflaseră numărul meu de telefon și în fiecare dimineață mă trezeam și aveam mesaje. Pe unde mergeam, lumea mă oprea pe stradă și îmi cerea autografe și mă felicita pentru joc, pentru gol, pentru evoluție, pentru tot. Sunt momente unice, care nu se pot compara cu absolut nimic. Nici toți banii din lume dacă i-ai avea, nu se compară cu astfel de momente.
- Acum ești la Bucovina Rădăuți. Care ar fi planurile tale de viitor?
Nu mă gândesc foarte mult la planuri de viitor, încerc să trăiesc prezentul, să fac cât mai mult bine acolo unde mă aflu. Sunt la Bucovina Rădăuți, cred că până acum am făcut o treabă destul de bună alături de băieți. Ei au fost în Liga a IV-a și au promovat, iar anul trecut, la primul sezon de Liga a III-a, cu jucători care, mulți dintre ei, debutau la acest nivel superior, am reușit să terminăm pe locul 5. Anul acesta, după terminarea turului de campionat, suntem pe locul 3. Noi ne propunem să câștigăm fiecare joc și, la finalul campionatului, să avem o clasare cât mai bună. Dacă pe viitor se va vrea atacarea unei promovări, de ce nu? Vom încerca să mai aducem câțiva jucători importanți, care să se ridice la nivelul echipei și, de ce nu, să încercăm promovarea, dar mai este drum lung până acolo.
- Foresta crezi că mai are vreo șansă? Care crezi că va fi soarta ei?
Anul acesta, nu au niciun fel de șansă la promovare. Ce se întâmplă la Foresta e din cauza unui slab management, nu este problema mea, dar, clar, lucrurile nu sunt în direcția bună. Mi-e greu să cred că se vor schimba multe și că Foresta va ajunge curând în Liga a II-a. Ca să poți să promovezi, ai nevoie de bani la Liga a III-a. Cred că cei din conducere trebuiau să se gândească mai mult ca echipa să nu pice din Liga a II-a. Atunci, la momentul oportun, trebuia să se facă mai mult și să se prezinte soluții ca echipa să rămână în Liga a II-a.
- În ce direcție crezi că se îndreaptă fotbalul românesc?
Din păcate, nu traversăm o perioadă foarte bună, din punctul de vedere al fotbalului, al nivelului de joc, al performanțelor. Lumea și-a pierdut oarecum interesul pentru fotbal, stadioanele din Liga I sunt goale. Chiar dacă sunt jucători tineri care vin din urmă, aceștia trebuie încurajați. Cred eu că fotbalul românesc va avea, din nou, șanse de izbândă și performanțe atunci când oamenii de afaceri potenți financiar vor veni alături de echipele de fotbal și vor sponsoriza, practic. Aici trebuie ajutați și de Guvernul României, pentru că, pentru a convinge un om de afaceri să investească într-o echipă de fotbal, atunci și el trebuie ajutat și dată o lege prin care să fie scutit de o parte din taxe sau să plătească taxe mai mici, pentru că, altfel, o să fie greu. Banii nu se mai fac ca înainte, totul este transparent. Înainte, erau bani și performanțe în fotbalul românesc pentru că marii patroni: Becali, Borcea, Badea, Niculae, luau foarte mulți „bani negri”. Acum, când totul este transparent, nimeni nu vrea să mai riște nimic, pentru că nimeni nu își riscă libertatea pentru un artificiu fiscal. Când oamenii de afaceri vor fi ajutați, prin impozite mai mici, probabil vor încerca din nou să redirecționeze o bună parte din profit către o echipă de fotbal.
Cristian COZMACIUC
Student an I, Jurnalism&Media Digitală, UBB Cluj
.
