Datorită acestei misiuni istorice, acum se știe că Pluto este cu 80 de kilometri mai lată și cu 2.370 de kilometri mai mare în diametru decât se estima, potrivit NASA. Misiunea a furnizat imagini mai clare la apropierea de Pluto, fotografii care sunt doar un 'aperitiv' a ceea ce se va putea vedea când sonda va ajunge în punctul maxim al apropierii de această planetă pitică.
Acest eveniment istoric nu este lipsit de riscuri: sonda, care se deplasează cu 49.889 de kilometri pe oră și are o greutate de 480 de kilograme, ar putea deveni inutilizabilă dacă se ciocnește de vreo rocă sau de o simplă piatră aflată pe orbita lui Pluto. NASA consideră că riscul de coliziune este de 1 la 10.000, dar amintește că este vorba de o misiune îndreptată "spre necunoscut" și că orice scenariu este posibil.
În ianuarie 2006, când New Horizons a pornit în acest lung voiaj, NASA sublinia că Pluto este singura dintre planetele Sistemului Solar pe care nu a ajuns vreodată o sondă spațială. Descoperită în 1930 de astronomul american Clyde Tombaugh, ea a fost inițial considerată cea de-a noua planetă a Sistemului Solar, cea mai depărtată de Soare. Dar din cauza dimensiunii sale mici, Uniunea Astronomică Internațională (UAI) i-a retras, în august 2006, statutul de planetă, fiind clasată în categoria planetelor pitice.
Astăzi, datorită sondei New Horizons se știe că Pluto este mai mare decât Eris, una dintre sutele de planete pitice și obiecte cerești aflate dincolo de Neptun, în regiunea denumită Centura lui Kuiper, descoperită în 1992.
Masa lui Pluto este de aproximativ 500 de ori mai mică decât cea a Pământului. Aceasta este compusă din roci, gheață metanică și gheață. Această planetă pitică se învârte în jurul Soarelui în 247,7 ani. O zi pe Pluto durează mai mult de șase zile terestre sau aproximativ 153 de ore. Pluto are cinci sateliți. Dintre aceștia, sonda New Horizons îl va studia pe cel mai mare, numit Charon.
De ce nu mai este Pluto Planetă?
Pentru ca un obiect să fie o planetă, are nevoie să îndeplinească trei cerinţe definite de către Uniunea Internaţională Astronomică(IAU):
– Trebuie să orbiteze în jurul Soarelui: Da, din acest punct de vedere Pluto este o planetă.
– Trebuie să aibă aibă o masă suficientă, astfel încât forţa gravitaţională să îi confere o formă sferică: Pluto…. bifat.
– „Curăţă” spaţiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. Oh oh. Iată unde se întrerupe firul. Potrivit acestui aspect, Pluto nu este o planetă.
Ce înseamnă „a-şi curăţa spaţiul cosmic din vecinătatea orbitei sale”? În momentul în care planetele se formează, acestea devin corpurile gravitaţionale dominante din orbita lor în Sistemul Solar. În momentul în care acestea interacţionează cu alte corpuri mai mici, planetele fie le consumă, fie le aruncă departe cu gravitatea lor. Pluto are doar de 0,07 ori masa altor corpuri cereşti din orbita sa. În comparaţie cu Pluto, Pământul are de 1,7 milioane de ori masa altor corpuri din orbita sa.
Orice corp care nu îndeplineşte acest al treilea criteriu este considerat o planetă pitic. Astfel, Pluto este o planetă pitic. Există în continuare multe obiecte cu dimensiuni şi masă asemănătoare cu cele ale lui Pluto înghesuite în jurul orbitei sale. Până când Pluto nu se va ciocni cu aceste corpuri şi va câştiga astfel masă, va rămâne o planetă pitic. Eris suferă din cauza aceleiaşi probleme.