Descoperire șocantă în interiorul Pământului. Omenirea nu și-a imaginat așa ceva

19 Aprilie 2019
Descoperire soc în interiorul planetei
Descoperire soc în interiorul planetei

Cea mai mare comoară din lume a fost descoperită sub pământ: munți întregi de diamante străbat plăcile tectonice ale planetei.

Oamenii de știință au descoperit, folosind un aparat special cu unde sonore, un întreg podiș de diamante distribuite adânc sub suprafața Pământului, potrivit Realitatea Financiara.

Cantitatea de diamante care s-ar afla în subteran ar fi de 1000 de ori mai mult decât se credea anterior.

Datele apar într-un nou studiu publicat de o echipă de cercetători de la MIT, Harvard și Universitatea Berkeley California, plus alte instituții de vârf.

„Noul studiu arată că diamantul nu este un mineral exotic, ci pe scara [geologică] de dezvoltare, este un lucru relativ comun", a spus Ulrich Faul, cercetător științific în Departamentul de Științe al Pământului de la MIT, unul dintre co-autorii raportului.



„Nu putem ajunge la ele, dar există mult mai multe diamante decât ne-am imaginat vreodată", a completat omul de știință.

Diamantele se află în formațiuni subterane de rocă numite cratoane, care sunt în formă de munți inversați, se află în centrul plăcilor tectonice ale planetei și se pot întinde până la 320 de kilometri sub Pământ, potrivit MIT.

Cantitatea estimată de savanți: un catralion de tone de minerale prețioase! 

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?