Descoperire istorică: Oamenii de ştiinţă au identificat genele responsabile cu inteligenţa umană

18 Decembrie 2016

Pentru prima dată în istorie, oamenii de ştiinţă au identificat două grupuri de gene care sunt legate de inteligenţa umană, informează Science Alert.

Cele două grupuri de gene, numite M1 şi M3, sunt reţele alcătuite din sute de gene individuale despre care se crede că influenţează funcţiile cognitive, inclusiv memoria, atenţia, viteza de procesare şi raţionamentul, scrie Mediafax.

Cercetătorii care au identificat M1 şi M3 spun că aceste grupuri sunt probabil sub controlul altor switch-uri de reglementare, care controlează modul în care funcţionează reţelele neuronale. Dacă această ipoteză este corectă şi oamenii de ştiinţă pot găsi într-adevăr aceste switch-uri, s-ar putea identifica modalitatea de a manipula inteligenţa noastră genetică şi de a stimula toate capacităţile cognitive, relatează Live Science.

"Ştiam că genetica joacă un rol major în inteligenţă, dar până în prezent nu se ştia care gene sunt relevante", a declarat neurologul Michael Johnson din cadrul Imperial College din Londra, în Marea Britanie. "Această cercetare evidenţiază unele dintre genele implicate în inteligenţa umană şi modul în care interacţionează unele cu altele", a concluzionat cercetătorul.

Cercetătorii au realizat descoperirea prin examinarea creierului unor pacienţi care au fost supuşi unor tratamente pentru epilepsie. Ei au analizat mii de neuroni din creier şi au combinat rezultatele cu două seturi de date: informaţii genetice de la persoane sănătoase care au efectuat teste de IQ şi de la persoanele cu tulburări neurologice şi dizabilităţi intelectuale.

După compararea rezultatelor, cercetătorii au descoperit că unele gene care influenţează inteligenţa umană la persoanele sănătoase pot provoca probleme neurologice semnificative în cazul în care suferă mutaţii. 

"Trăsăturile precum inteligenţa sunt guvernate de grupuri mari de gene care lucrează împreună - ca o echipă de fotbal formată din jucători în poziţii diferite. Am folosit analiza de calculator pentru a identifica neuronii din creierul uman care lucrează împreună pentru a influenţa capacitatea noastră cognitivă de a produce noi amintiri sau de a lua decizii raţionale, atunci când se confruntă cu o mulţime de informaţii complexe. Am constatat că unele dintre aceste gene se suprapun cu cele care provoacă în copilărie epilepsie sau dizabilitate intelectuală", a spus Johnson.

Studiul a fost publicat în Nature Neuroscience şi se află într-un stadiu incipient, dar autorii cred că analiza lor ar putea avea un impact semnificativ nu doar pentru modul în care înţelegem şi trăim bolile cerebrale, dar şi pentru modificarea capitalului intelectual în sine.

"În cele din urmă, sperăm că acest tip de analiză va oferi perspective noi în tratamente mai bune pentru boli precum epilepsia şi pentru a ameliora sau trata deficienţe cognitive asociate cu aceste boli devastatoare", a spus Johnson. "Cercetările noastre sugerează că ar putea fi posibil să folosim aceste gene pentru a modifica informaţii, dar aceasta este doar o posibilitate teoretică în acest moment", a completat cercetătorul.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?