Decizia Tribunalului Bucureşti: Medicul Burnei poate profesa în spitalele de stat

25 August 2017
Decizia Tribunalului Bucureşti: Medicul Burnei poate profesa în spitalele de stat
Decizia Tribunalului Bucureşti: Medicul Burnei poate profesa în spitalele de stat

Medicul Gheorghe Burnei, acuzat că a luat mită de la mai mulţi pacienţi, va putea profesa în spitalele de stat, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis vineri cererea de ridicare a interdicţiei, însă decizia instanţei poate fi contestată.

„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul BURNEI GHEORGHE. Admite cererea de modificare şi, în consecinţă: înlătură interdicţia impusă inculpatului de a nu exercita profesia sau de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe de Copii Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate. Menţine măsura controlului judiciar precum şi celelalte obligaţii impuse inculpatului. Cu drept de contestaţie”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti.

Medicul ortoped Gheorghe Burnei, acuzat că a luat mită de la mai mulţi pacienţi, a cerut vineri, Tribunalului Bucureşti, din nou, să îi fie ridicată interdicţia de a profesa în spitatele de stat, motivând că vrea să ajute copiii în continuare.

„Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că nu am făcut nimănui rău. (...) Eu începeam serviciul la şase şi jumătate seara – deşi trebuia să fiu acolo la opt – şi terminam la 11, 12 noaptea. Nu am fost de acord cu nimeni de pe lista pe care o aveţi că mi s-a dat ceva. Nu pentru asta făceam actul medical, pentru că puteam să-l fac la privat şi eram mult mai avantajat. Eu am rămas să desfăşor actul medical în ţara în care m-am născut, pentru că voiam să-i ajut pe ei. Vă rog să îmi daţi dreptul să îi ajut în continuare”, a spus acesta în faţa judecătorului.

De asemenea, medicul a mai declarat în sala de judecată că vrea să le predea studenţilor şi noţiunile practice, de aceea are nevoie de acces în Spitalul „Marie Curie”, unde sunt toate condiţiile necesare, subliniind, totodată că nu va influenţa martorii din dosar.



Gheorghe Burnei a mai spus că activitatea sa a adus economii de milioane de euro, întrucât a preluat cazurile ce puteau fi trimise în străinătate.

La rândul său, apărătorul medicului a subliniat în faţa instanţei faptul că este necesară ridicarea interdicţiei, pentru că spitalele din mediul privat nu dispun de aparatura necesară existente în cele de stat. În susţinerea acestei idei, avocatul a mai precizat că principala activitate a lui Gheorghe Burnei era preluarea cazurilor refuzate de ceilalţi ortopezi.

„În opt luni, s-au adunat sute de pacienţi în aşteptare. (...) Impactul dosarului a creat un fel de psihoză în rândul ortopezilor şi azi nu se mai fac nici operaţii banale”, a pledat avocatul.

Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare pe solicitarea medicului.

Instanţa a dispus, în 7 iulie, să menţină cercetarea lui Gheorghe Burnei sub control judiciar. Între interdicţii se numără şi „să nu exercite profesia, sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe de Copii Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate”.

Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.

Sursa: Mediafax



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?