Debitor de România. Ce fac dacă nu mai pot să plătesc ratele bancare?

24 Aprilie 2019
Debitor de România. Ce fac dacă nu mai pot să plătesc ratele bancare?
Debitor de România. Ce fac dacă nu mai pot să plătesc ratele bancare?

Instanța dispune suspendarea prin ordonanță președințială a plății ratelor ce derivau din contractele de credit până la soluționarea pe fond a cauzei ce vizează încetarea plăților în mod definitiv.

Probabil mulți se întreabă dacă o notificare de dare în plată poate fi făcută de mai multe ori.

Răspunsul vine ca o confirmare și prin admiterea cererii de suspendare a efectelor contractului în sensul stopării plăților, acest lucru fiind incident prin faptul că după ce Banca Transilvania a refuzat aplicarea efectelor unei noi notificări de dare în plată motivând că deja o instanța anulase efectele primei notificări, debitorii au obținut decizia de mai jos.

Suspendarea plății ratelor/debitului poate să privească o serie largă de situații și anume:

  • Suspendarea plății ratelor lunare atunci când creditul este în desfășurare și totuși el nu poate fi suportat la nivelul la care au ajuns ratele (de regulă observăm creșterile pentru contractele CHF, EURO dar și RON pentru creditele cu dobândă variabilă prin ROBOR);
  • Suspendarea plății sumelor ce derivă din popriri și o dată cu suspendarea obținută și conform deciziei 11/2018 a ICCJ cu privire la ridicarea popririlor de îndată ce intervine o suspendare a executării silite.
  • Dacă debitul a fost cesionat la recuperatorii de creanță solicitarea către instanţă de a se pronunța cu privire la încetarea plăților către recuperatorul de creanță, sau cazul executării ce poate fi contracarat cu o contestație la executare.
  • Suspendarea plății oricăror sume către creditor în condițiile în care nu respectă dispozițiile notificării de dare în plată în sensul efectelor acesteia de suspendare a obligațiilor de plată chiar dacă discutăm despre a doua notificare de dare în plată emisă.

Mai multe detalii pe indrumari-juridice.eu



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?