Cercetătorii au emis ipoteza că această frică înnăscută provine dintr-un punct al istoriei umane şi se datorează animalelor de pradă care vânau, de obicei, pe timp de noapte , fiindcă acest moment al zilei ne face pe noi, oamenii, să fim deosebit de vulnerabili la atacuri, cauza fiind vederea noastră relativ neadaptată, scrie Descoperă.
Acest lucru înseamnă că a fost extrem de important pentru strămoşii noştri să rămână în condiţii de siguranţă în timpul nopţii. În cazul în care nu reuşeau să ajungă în adăpost, puteau muri. De-a lungul anilor, această teamă de noapte a devenit instinctuală, iar noi ne confruntăm cu ea şi astăzi sub forma unei uşoare anxietăţi.
Într-un studiu realizat în 2012, cercetătorii de la Universitatea din Toronto, Canada, au lansat o ipoteză că această anxietate nu este o reacţie de panică. Acest tip de anxietate se manifestă prin poziţia corpului care este prăgătită să te ţină departe de pericol prin fugă sau luptă.
Frica de intuneric este, în esenţă, o teamă de necunoscut. Noi nu putem vedea ce este acolo după paravanul de întuneric şi acest lucru ne sperie, deoarece imaginaţia umple golul neştiinţei cu cele mai înfricoşătoare lucruri posibile. Pentru oamenii antici aceste frici erau întruchipate de lei şi alte animale de pradă, în timp ce pentru oamenii contemporani prădătorii liberi de azi sunt monştrii. La instaurarea acestor frici ”ajută” filmele horror.
Majoritatea dintre noi nu ar trebui să se teamă de întuneric, mai ales atunci când avem becuri, ecrane de telefon şi televizoare care pot ”lupta” cu întunericul.
