Mulţi oameni îşi amintesc şi se pare că nu este doar o închipuire. Gerontologul şi autorul cărţii „Un nou rid: ce am învăţat de la bătrânii care nu şi-au arătat niciodată vârsta”, doctorul Eric Shapira, spune că este greu să identifici cauza sau motivul principal al mirosului; e vorba de procesul care are loc în organism pe măsură ce îmbătrânim.
Multe studii arată că, la nivelul corpului, compoziţia noastră chimică se schimbă din interior pe măsură ce îmbătrânim, producând un anumit miros. Unii îl descriu ca „miros de stătut”. Alţii ca „miros de vechi”. Poate puţin medicamentos.
Iată partea surprinzătoare: bunica şi bunicul pot mirosi diferit. Dar nu miros URÂT. Un studiu recent realizat de Johan Lundström de la Centrul de Simţuri Chimice Monell, publicat în PLOS ONE, a testat mirosurile de la axila unor adulţi de vârstă mijlocie şi a unor bătrâni. Rezultatul? Bărbaţii de vârstă mijlocie miroseau cel mai urât, conform celor chestionaţi. Vestea bună? Bunicul a ieşit pe locul doi, iar mirosul lui a fost considerat chiar plăcut. Femeile de vârstă mijlocie au ieşit pe primul loc în topul celor mai plăcute mirosuri corporale.
Deci ce se presupune că determină această schimbare a mirosului pe măsură ce îmbătrânim? Este un subiect încă dezbătut, dar se crede că sunt implicaţi mulţi factori. Unul dintre aceştia, conform doctorului Eric Shapira, menţionat anterior, este simpla deshidratare. Oamenii mai în vârstă tind să nu mai fie atât de însetaţi, ceea ce face ca aceştia să fie, în general, mai deshidrataţi şi ca pielea să li se descuameze mai mult. Celulele de piele moartă pot avea un miros de stătut. În plus, Shapira afirmă că bătrânii au o igienă orală din ce în ce mai proastă pe măsură ce anii trec, din cauza periajului mai puţin eficient. Sigur că şi igiena orală îţi poate afecta mirosul, scrie scientia.ro.
O abordare mai ştiinţifică a acestei întrebări a fost propusă de o echipă de cercetători japonezi în anul 2000. Ei au descoperit că, în cazul compusul chimic numit 2-nonenal, o substanţă odorantă care se găseşte în transpiraţie şi pe piele, concentraţia creştea pe măsură ce oamenii îmbătrâneau, cei în vârstă de peste 70 de ani având cantităţi de până la trei ori mai mari decât indivizii de vârstă mijlocie. Se crede că 2-nonenalul în exces provine din descompunerea cantităţii mai mari de acizi graşi omega-7 prezente la nivelul pielii când îmbătrânim. (Interesant e că, pe lângă faptul că este poate unul din vinovaţii principali pentru mirosul persoanelor în vârstă, 2-nonenalul este şi o componentă cheie a mirosului berii.)
Se crede că şi mediul de viaţă al unei persoane în vârstă este un factor. Câţi dintre noi nu cunosc o rudă care păstrează sau strânge compulsiv lucruri vechi de ani de zile? Brenda Thompson de la Tri-Country Home Nursing spune: „Toate acele cărţi şi ziare, lenjerii şi haine vechi adăpostesc praf şi umezeală şi emană un miros de stătut care se poate răspândi în întreaga casă. Dacă te-ai mutat în casa respectivă în 1945, e posibil ca acele cărţi să fie acolo de 60 de ani. Am văzut şi draperii care au rezistat atât de mult.”
Iată un alt lucru ciudat legat de schimbarea mirosului atunci când îmbătrânim: pe măsură ce ne apropiem de vârsta de 80 de ani, bărbaţii tind să miroasă din ce în ce mai mult ca femeile, această modificare fiind pusă de unii pe seama hormonilor, deşi ceea ce se întâmplă exact nu este perfect clar.
