De ce ți se face rău în mașină și cum poți preveni senzația

13 Mai 2019

Cu siguranță ai experimentat o stare de rău de mașină. Ei bine, răul de mașină este în esență același lucru cu răul de mare sau de avion. Specialiștii spun că de fapt este vorba despre răul de mișcare. Află de unde vine răul de mașină.

Probabil ai observat că dacă te uiți în podea sau în telefon în momentul în care ești într-o mașină ai stări de amețeală. Asta se întâmplă pentru că ochii îți spun că nu te miști, în timp ce urechile transmit creierului că te miști. Una dintre modalitățile prin care poți evita această senzație este să te uiți pe geam.

Atunci când te miști, mai mulți senzori din urechea ta mijlocie, din membre și din ochi trimit informații spre centrul de echilibru din creier, pentru a te putea orienta mai bine. Când aceste surse de informație intră într-un aparent conflict, poți experimenta rău de mișcare.

Alături de amețeală, percepția schimbării de orice fel mai poate produce următoarele simptome: greață, vomă, salivă excesivă, respirație rapidă și transpirații reci. Astfel, dacă te numeri printre cei care au rău de mașină trebuie să știi că există mai multe stategii și medicamente pe care le poți folosi pentru a preveni o astfel de situație neplăcută.

Cum să previi răul de mașină

Se pare că femeile sunt mai predispuse decât bărbații la răul de mișcare. Însă, există bineînțeles, și o o influență genetică, și de multe ori apare când persoana afectată are un istoric de migrene.



Iată câteva sfaturi pentru a evita răul de mașină:

Este foarte important să nu călătorești atunci când ai stomacul gol. Orice masă, oricât de săracă în calorii, poate ajuta. În plus, dacă suferi de mișcare este bine să stai pe locul din față în vehicule, pentru a privi pe geamul din față al vehiculului. De asemenea, este indicat să stai cu fața spre direcția de mers.

Bineînțeles, există și câteva mdicamente anti-emetice care pot preveni sau trata răul de mișcare, însă au ca efect secundar starea de somnolență.

Sursa: playtech.ro

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?