De ce a tăiat SPP-ul veștmântul purtat de Papa Francisc în secuime

5 Iunie 2019
Vesmantul Papei Francisc, modificat
Vesmantul Papei Francisc, modificat

Serviciul de Protecție și Pază a fost croitorul neoficial al veștmântului purtat de Papa Francisc la Șumuleu Ciuc. Ați auzit bine! Se pare că reprezentanții serviciului au cerut îndepărtarea logo-ului vizitei papale, scris în limba maghiară, cusut pe haina purtată de Sfântul Părinte.

UDMR cere SPP explicaţii după apariţia unor informaţii potrivit cărora reprezentanţi ai serviciului au cerut organizatorilor vizitei Papei Francisc la Şumuleu Ciuc îndepărtarea unor cuvinte în limba maghiară de pe veştmânt, la oficierea slujbei de Liturghie.

„Am cerut SPP, în numele Grupului UDMR din Camera Deputaţilor, printr-o adresă trimisă d-lui Pahonţu, explicaţii în legătură cu unele informaţii apărute potrivit cărora reprezentanţi ai SPP au cerut imperativ organizatorilor vizitei Papei Francisc la Şumuleu Ciuc îndepărtarea de pe veştmântul purtat de Suveranul Pontif a cuvintelor în limba maghiarăşi a altor cuvinte legate de acest eveniment. Dacă a venit de la SPP este ilegal să obligi ca instituţie a statului pe cineva, Biserica Catolică, să facă aşa ceva. SPP nu are nicio atribuţie legată de limba minorităţilor naţionale", a spus liderul Grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila pentru Mediafax.

Bodo Marta, membru în comitetul de organizare a vizitei Papei Francisc în Şumuleu Ciuc, a declarat, la rândul său, că pe spatele cazulei (veştmântul alb al Papei Francisc - n.r.), era cusut chipul Fecioarei Maria şi logo-ul vizitei papale în România în limba maghiară „Jarjunk Egyutt!" („Să mergem împreună"), „Ferenc papa Romaniaban" („Papa Francisc în România" şi perioada în care avea loc vizita, „2019. Majus 31 –Iunius 2" („31 mai – 2 iunie"), care era un logo oficial.

Astfel că, înainte cu câteva zile de sosirea Papei Francisc, haina a fost dusă la un atelier de croitorie din Miercurea Ciuc pentru a fi modificată. Artista care a primit comanda realizării veştmântului pentru Papa Francisc a subliniat că situaţia a fost una „foarte neplăcută”.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Leo
05 Jun 14:28
Pe bune,
Răspunde
0 0
Tommy
05 Jun 10:22
Dar chiar ungurii ăștia sovini plătiți de Budapesta ii pun pe secuii sa scrie numai în limba hungureasca...?
Daca scria prima data în limba română apoi limba secuiască nimeni nu zicea nimic..dar așa provoacă sovinii mereu pe români...De ce?
Răspunde
0 0
In Ro se vorbeste romana !
05 Jun 08:21
Simplu !
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?