Darius Vâlcov și Liviu Pop, sancționați pentru discriminare

3 Octombrie 2018
Darius Vâlcov, vinovatul principal de buget
Darius Vâlcov, vinovatul principal de buget

Darius Valcov a fost amendat cu 2.000 de lei, iar Liviu Pop a scăpat doar cu o sancțiune, pentru că au afirmat în public că Forumul Democrat al Germanilor e organizaţie nazistă.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării i-a sancţionat pe Darius Vâlcov şi pe fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, cu amendă contravenţională în valoare de 2.000 de lei, respectiv cu avertisment, pentru că au afirmat în public că Forumul Democrat al Germanilor e organizaţie nazistă.

"Fapta domnului Vâlcov Darius Bogdan, din data de 2 septembrie 2018, de a posta pe pagina sa de socializare un material video reprezentând un montaj care sugerează că Forumul Democrat al Germanilor din România reprezintă o organizaţie nazistă, sub semnul svasticii era pus semnul de egalitate între Grupul Etnic German, organizaţie fascistă din timpul celui de-al doilea Război Mondial, şi Forumul Democrat al Germanilor, constituie faptă de discriminare. De asemenea, materialul video sugerează că preşedintele României este liderul unei organizaţii naziste", se arată în decizia CNCD în privinţa lui Darius Vâlcov, consilierului prim-ministrului.

Acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 de lei, iar hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi a celor prezenţi (7).

Membrii CNCD au constatat că şi declaraţia din 23 august a fostului ministru al Educaţiei, Liviu Pop, potrivit căreia Forumul Democrat al Germanilor ar fi continuatorul unor organizaţii naziste, constituie faptă de discriminare, acesta fiind sancţionat cu avertisment.



CNCD a oferit, în cadrul comunicatului de presă, şi decizia în ceea ce priveşte o declaraţie a purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe.

„Afirmaţiile domnului Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, privind necesitatea introducerii educaţiei sexuale în şcoli, ocazie cu care a declarat că un factor de risc al natalităţii la fetele minore provine din rândul comunităţii de romi, nu constituie discriminare, declaraţia se încadrează în limitele libertăţii de exprimare. (...) Colegiul director recomandă formatorilor de opinie, inclusiv clasei politice, să se abţină de la utilizarea unui limbaj neadecvat, de natură să genereze discriminare”, mai arată CNCD.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Stan
04 Oct 12:27
La hotiile lor e ca o urecheala data unui copil ca a tras cu mingea in geam...Abureala coministo bolsevica iliesciana penala merge mai departe....
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?