Darea în plată, dezbătută la Curtea Constituțională pe 30 octombrie

9 Octombrie 2019

Modificările aduse Legii dării în plată urmează să fie dezbătute de Curtea Constituţională la sfârșitul lunii octombrie. CCR a amânat discuțiile pentru 30 octombrie. Potrivit textului de lege al „dării în plată”, judecătorul este obligat să constate incidenţa impreviziunii şi, în consecinţă, să reechilibreze contractul dacă nivelul cursului de schimb a crescut cu cel puţin 20% faţă de momentul acordării împrumutului. 

UPDATE: Miercuri, 9 octombrie, Curtea Constituțională a amânat dezbaterile pe legea dării în plată pentru data de 30 octombrie.

Este a doua amânare la CCR. În 18 septembrie, Curtea Constituțională a amânat dezbaterile privind sesizarea de neconstituționalitate depusă de PNL și USR împotriva modificărilor. 

Modificările Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite au fost adoptate, în iunie, de deputați. În decembrie 2018, Senatul a adoptat proiectul de lege prin care prevederile Legii privind darea în plată vor fi aplicate şi creditelor acordate prin programul „Prima Casă”.

Cea mai importantă modificare la Legea nr. 77/2016 privind darea în plată vizează definirea impreviziunii după criterii cantitative, anume că instanțele vor constata automat că aceasta există atunci când cursul de schimb al monedei creditului a depășit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului, în cazul în care gradul de îndatorare a depășit cu cel puțin 20% nivelul maxim stabilit de BNR (stabilit din acest an la 40% la lei și 20% la valută) și în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea locuinței.



Introducerea acestor condiții ar face ca mai mulți debitori să poată închide datoriile la bancă prin cedarea locuinței ipotecate, iar cei aflați în faza de executare silită ar putea scăpa automat de datoriile rămase după vânzarea silită a imobilelor ipotecate.

Proiectul de modificare a fost inițiat de fostul senator ALDE Daniel Zamfir (care a inițiat și legea originală) și a fost votat de parlamentarii PSD, ALDE, UDMR și cel al minorităților, în timp ce deputații opoziției au votat împotrivă.

Un alt amendament adoptat obligă creditorul să negocieze contractul cu debitorul în cazul în care se ajunge într-una dintre situațiile de impreviziune expuse mai sus. De asemenea, creditorul este cel nevoit să dovedească faptul că debitorul nu se află într-o situație de impreviziune.

Legea dării în plată a fost modificată în Parlament în 26 iunie, după ce Camera Deputaţilor, for decizional, a aprobat amendamentele depuse de Daniel Zamfir. Parlamentarul a scris, atunci, pe pagina sa de Facebook, că modificările votate de deputaţi stabilesc trei situaţii certe de impreviziune:

"1. Devalorizarea cu mai mult de 20% a monedei naţionale în raport cu moneda în care a fost contractat creditul;

2. Creşterea cu mai mult de 20% a gradului de îndatorare în raport cu cel luat în considerare la acordarea creditului;

3. Situaţia în care bunul ipotecat a fost executat".

Judecătorul poate identifica şi alte cazuri de impreviziune, sublinia  Zamfir. Acesta adaugă faptul că Legea dării în plată, în noua sa formă, interzice introducerea în biroul de credite a persoanelor care au beneficiat de prevederile ei, iar reaua-credinţă a debitorului trebuie probată de bancă, nu invocată.

Legea dării în plată, care prevede ştergerea datoriilor odată cu cedarea către bancă a imobilului pus garanţie, a trecut pe la Curtea Constituţională, care a decis ca debitorii care apelează la această reglementare să meargă în instanţă, unde judecătorii vor stabili dacă a avut loc impreviziunea.

USR și PNL au contestat la Curtea Constituțională modificările aduse legii dării în plată, prin care sunt considerate elemente imprevizibile deprecierea cursului de schimb cu minimum 20%, a valorii imobilului cu 50% faţă de momentul cumpărării şi majorarea gradului de îndatorare din total venituri al clientului.

Sursa: bursa.ro



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?