Dăncilă și candidata PSD la europarlamentare, în marș, de la Auschwitz la Birkenau

3 Mai 2019

Premierul Viorica Dăncilă a participat joi, în Polonia, la Marşul Internaţional al Vieţii, un eveniment educaţional anual care presupune parcurgerea pe jos a distanţei de la Auschwitz la Birkenau. În poze, alături de Dăncilă, apare și Carmen Avram fostă jurnalistă Antena 3, acum candidată PSD la europarlamentare. 

"Prim-ministrul Viorica Dăncilă a participat joi la Marşul Internaţional al Vieţii, eveniment educaţional anual, organizat în Polonia, şi la Ceremonia comemorativă, alături de lideri ai comunităţii internaţionale, oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai cultelor religioase, organizaţii de studenţi şi copii. Împreună cu delegaţia oficială condusă de prim-ministrul Viorica Dăncilă au mai participat la acest eveniment David Saranga, ambasadorul Statului Israel în România, precum şi Tova Ben Nun-Cherbis, preşedinte şi fondator al Complexului Educaţional Laude-Reut, împreună cu un grup de copii din Romania. Participarea la marş, care presupune parcurgerea, pe jos, a distanţei de la Auschwitz la Birkenau, a fost precedată de rostirea unui discurs, în cadrul părţii oficiale a evenimentului, precum şi de o întrevedere cu o delegaţie de elevi din România care a participat la eveniment", informează Guvernul într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Dăncilă a menţionat, în cadrul acestui moment, că evenimentele tragice cu caracter antisemitic din ultimii ani în Europa "ne demonstrează cât de important este să identificăm cu claritate căile prin care putem să prevenim antisemitismul" şi cât de actuale sunt priorităţile pe care România le-a promovat pe durata deţinerii Preşedinţiei IHRA (martie 2016 - martie 2017) şi anume: consolidarea educaţiei despre Holocaust, încurajarea cercetării academice şi combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei şi discriminării.

În poză, alături de Dăncilă, pe site-ul Guvernului, poate fi văzută candidata PSD la europarlamentare, Carmen Avram. 

Aceasta a postat și pe propria pagină de Facebook imagini dela eveniment, pe care l-a și folosit pentru a critica ”intoleranța” din România. 





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?