Dan Petrescu: Ştim la ce să ne aşteptăm cu Rangers, dar publicul va pune multă presiune pe noi

16 Octombrie 2009
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
"Bursucul" spune că dacă jocul celor de la Glasgow Rangers nu reprezintă o enigmă prea mare pentru Unirea Urziceni, problemele vor fi create de presiunea creată de public pe stadionul Ibrox.
"Am fost în timpul pregătirilor în Scoţia, în ultimii doi ani. Nu ştiu cum am ajuns acolo, am crezut că este un loc potrivit, iar acum vom juca împotriva lui Rangers. Jucătorii mei ştiu la ce trebuie să se aştepte, mai mult sau mai puţin. Am evoluat cu Celtic de două ori, am întâlnit pe Motherwell, am jucat cu echipe din liga a doua şi a treia şi ştim că fotbalul din Scoţia este foarte rapid. Fanii gazdelor vor pune multă presiune pe noi. Nu ne vor lăsa să jucăm şi cred că experienţa pe care am acumulat-o în Scoţia va fi de ajutor", a spus Dan Petrescu, pentru site-ul oficial al UEFA.

Dan Petrescu nu poate uita nici acum partida pe care Steaua a disputat-o în sezonul 1987-1988 pe stadionul Ibrox, în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, subliniind că atmosfera creată de public l-a marcat atunci. "În ciuda experienţei noastre din Scoţia, este posibil ca situţia pe teren să fie puţin diferită marţi. Poţi să le spui tot ce ştii jucătorilor, dar contează foarte mult cum se adaptează. Îmi aduc aminte că am învins cu Steaua pe Rangers cu 2-0 pe teren propriu şi credeam că returul o să fie uşor, dar când am intrat pe teren, totul era incredibil, fanii, presiunea. Am avut noroc pentru că Marius Lăcătuş a deschis scorul. Am pierdut, dar ne-am calificat. Nu ne auzeam nici ce gândeam, nu îi auzeam pe colegii de pe teren, aşa că o să fie o experienţă grea pentru noi", a declarat Petrescu.



Meciul dintre Glasgow Rangers şi Unirea Urziceni va avea loc marţi, 20 octombrie, în Scoţia, în Grupa G a Ligii Campionilor.

Clasamentul Grupei G: 1. FC Sevilla 6p, 2. VfB Stuttgart 2p, 3. Unirea 1p, 4. FC Rangers 1p.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?