Ronnie O'Sullivan, planuri mari în Londra - Da Pino, alături de doi clujeni

11 Octombrie 2018

Ronnie O'Sullivan are planuri mari alături de doi clujeni. Jucătorul de snooker s-a îndrăgostit de restaurantul italian situat în centrul Clujului și ar vrea să deschidă o locație asemănătoare tocmai în capitala Angliei. 

Soții Anamaria și Adrian Dragoș au reușit să adune personalități celebre din toată lumea în micuțul restaurant cu specific italian, situat în Cluj-Napoca pe strada Universității.
Afacerea lor a fost deschisă în 2016, pe o suprafață de 50 de mp, iar ulterior pentru că cererile erau numeroase au extins locația. 
 
Cei care ajung în centrul Clujului nu au cum să rateze locația, mai ales că locul este în permanență plin, iar aproape toți localnicii știu de acest local devenit faimos. Postările virtuale făcute de Ronnie O'Sullivan și alte celebrități precum: Andreea Esca, Loredana Groza și Codin Maticiuc au stârnit curiozitatea multor turiști care au drum prin orașul care găzduiește festivaluri precum: Untold, TIFF și alte evenimente internaționale.
 
Și pentru că am pomenit de cinematografie, Armand Asante sau Alain Delon au trecut pragul locației. 
 ”M-am simțit ca acasă, înconjurat de prieteni și mâncare bună”, au fost cuvintele lui Alain Delon. 
 
Cel mai convins de conceptul italienesc a fost jucătorul de snooker Ronnie O'Sullivan, care are în plan să facă un business asemănător și în Londra. Sportivul are și o dragoste aparte pentru Italia, deoarece mama lui este născută în această țară, însă modelul "Da Pino" ar vrea să îl dezvolte în capitala Marii Britanii. 
 
Cei doi soți consideră că succesul proiectului lor se datorează faptului că folosesc materii prime din Italia, mâncare proaspătă și savuroasă, după rețete originale din această țară. 

Mai mult, conceptul Da Pino se va franciza, atât în România, cât și în străinătate, modalitate prin care orice antreprenor doritor să deschidă un restaurant similar o poate face, beneficiind de brand și de know-how-ul proprietarilor.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Alte galerii

print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?