Cupa Romaniei. CSU Craiova, la un pas să se facă de râs cu Afumaţi

28 Noiembrie 2017

CS Universitatea Craiova s-a calificat cu emoții în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, marți seara, la Ploiești, în urma victoriei în fața formației de ligă secundă CS Afumați cu scorul de 3-2 (0-1, 1-1), după prelungiri.

Formația de eșalon inferior a deschis scorul prin Dorin Burlacu (10), pe un contraatac, formația din Bănie egalând abia în min. 66, prin brazilianul Gustavo, aflat în poziție de ofsaid, la pasa lui Andrei Burlacu. În min. 52, Răzvan Onea l-a faultat în careu pe Andrei Burlacu, dar arbitrul nu a acordat penalty, conform Agerpres.

Meciul a ajuns în prelungiri, unde tot CS Afumați a marcat, prin Marian Vlada (92), la o bâlbăială a apărării oltene, după o lovitură liberă executată de Răzvan Avram. Alex Băluță, care a ratat în două rânduri singur cu portarul, a ieșit la rampă în prelungiri și a înscris de două ori în decurs de cinci minute, cu șuturi la colțul lung din marginea careului (101, 105), aducând calificarea echipei antrenate de Devis Mangia.

Universitatea a mai cerut un penalty, în min. 110, la un duel între Cristian Bărbuț și Constantin Robicek.

Meciurile din sferturile de finală sunt programate în prima parte a anului viitor, pe 27-28 februarie sau 1 martie.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?