"Am aflat de la TV". Cum a reacționat Ecaterina Andronescu la anunțul demiterii

2 August 2019
Ecaterina Andronescu, reacție după demiterea neașteptată
Ecaterina Andronescu, reacție după demiterea neașteptată

Premierul Viorica Dăncilă a decis vineri să o demită pe Ecaterina Andronescu de la ministerul Educației ca urmare a declarației controversate făcute cu o zi înainte cu privire la "cazul Caracal". Ecaterina Andronescu a declarat la scurt timp după anunțul premierului că a aflat de la televizor de demiterea sa.

Viorica Dăncilă a decis să o demită pe Ecaterina Andronescu după ce aceasta a declarat într-o emisiune televizată că în locul Alexandrei Măceșanu nu s-ar fi urcat în mașină cu un străin.

"Totuși, eu am învățat de acasă să nu mă urc cu un străin în mașină", a spus Ecaterina Andronescu, la Antena 3.

Ce a declarat Ecaterina Andronescu imediat după decizia demiterii publicată pe Facebook de Viorica Dăncilă:

"Am aflat de la televizor. Faptul era implinit. Nu exista intenția de a o acuza pe Alexandra sau pe părinții ei, nu sunt genul acesta de om. Trebuia să ascultați ce am declarat la Antena 3, nu m-am oprit aici, am continuat să spun că din toamnă vom declanșa o campanie în școli să-i învățăm pe copii să se protejeze. Eu nu pot să iau altfel de măsuri. Dar școala Strebuie să-i învețe pe copii să se autoprotejeze. Școala e o instituție care trebuie să-i învețe pe copii de toate".



Ecaterina Andronescu spune că s-ar fi așteptat de la premier să-i ceară în prealabil o explicație, "le-am spus celor care m-au interpelat pe Facebook ce am vrut să zic".

"Dacă premierul a luat o decizie, nu am ce să mai discut, ce să mai fac? Are sens să deschid alte subiecte? Sunt profesor și îmi respect statutul", a declarat Andronescu la Digi 24.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Constantin Gadea
02 Aug 17:27
SECURIMEA MILIARDARA CONDUCE ROMANIA PRIN BALAURUL DAN VOICULESCU. In 2014, dupa 6 ani de taraganare cu amanari repetate a procesului ICA, jefuitorul de tara Dan Voiculescu a fost condamnat de Instanta Suprema cu 5 judecatori, la 10 ani de inchisoare, pentru ca a furat, pe bucati si cu acte false, Institutul de Cercetari Alimentare , cladirile, terenurile si tot ce a mai fost, prin intermediul firmei sale Grivco. Prejudiciul stabilit de instanta, cu ajutorul comisiilor de expertiza, a fost de peste 60 de milioane de euro. Dupa doi ani si 11 luni, pe 26 iulie 2017, Voiculescu a fost eliberat din inchisoare de catre Tribunalul Bucuresti, fiindca… a scris 11 carti de stiinta (!) si a fost cuminte. Varanul a fost eliberat din cusca, fara sa plateasca cei 60 de milioane de euro datorati statului, conform sentintei din 2014. Dar balaurul Voiculescu mai are de restituit statului roman si banii incasati de Voiculescu in 1990 pe activele filialelor firmei Crescent (care erau ale Securitatii) plus banii de la exporturi, totalizand intre 250 si 300 milioane de dolari, conform Comisiei parlamentare cu specialisti canadieni. Comisia a stabilit ca Varanul nu a predat niciun dolar statului. Cu 230 milioane dolari, Voiculescu si-a infiintat cele trei companii: Grivco, Bioprod si Intact, in 1991, iar Antenele tin de trustul Intact. Toate aceste trusturi ale varanului, sunt de drept bunuri ale statului roman. Adaugam acum aceasta informare importanta:ca exista un individ periculos, FLOREA VOINEA, zis ICA. Economist, fost lider UTC, un apropiat al lui Nicu Ceausescu si prieten al premierului Chinei, Li Qiang (copy paste), care sta pe langa Dancila (nu stiu in ce functie oficiala sau neoficiala) si el hotaraste totul in Guvernul Dancila. Din presa aflam ca Ica Voinea are cea mai mare putere in Guvernul Dancila, ca el i-a ,,recrutat” pe Razvan Cuc la Transporturi si pe Nicolae Moga la Interne. Mai adaug ca acest Ica Voinea cu puteri nelimitate in Guvernul Dancila, este fost econom
Răspunde
0 0
O borfasa senila mai putin !
02 Aug 14:58
Romania ii multumeste pentru nivelul ridicat de analfabetism functional si pentru modul expert de educare a tinerilor in arta coruptiei, a minciunii, a datului de “cadouri de multumire” inca din scoala.
Răspunde
0 0
silviu
02 Aug 14:39
Trebuia să plece de ceva vreme doamna Andronescu, la cum schimba regulile peste noapte.
Răspunde
0 0
Amalia
02 Aug 14:38
In curând nu o să mai accepte nimeni să preia o funcție de ministru ! Eu zic,să rămânemi raționali, să nu "o luăm razna",nu așa se gestionează o situație de criză!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?