Culisele legăturilor lui Ghiță la Belgrad! Cum a ajuns fostul deputat frate de sânge cu sârbii

14 Aprilie 2017

Sebastia Ghiță s-ar afla în strânsă legătură cu persoane influente din Serbia prin prisma relației sale cu fostul baschetbalist Vladimir Arnautovici, zis “Dado”, un apropiat al fostului deputat.

În 2001, la Asesoft Ploiești, echipa de suflet a lui Sebastian Ghiță, ajunge ca jucător Vladimir Arnautovici, care se trage dintr-o familie cu multiple conexiuni în zona luptătorilor sârbi, scrie Gazeta Sporturilor.

După ce acesta decide să pună stop carierei de jucător, Dado revine la Ploiești ca antrenor.

Bosniac la origine, născut în Banja Luka, Dado este în intervalul 2007-2015 antrenorul principal cu care Asesoft cucerește 7 titluri de campioană.

Relația dintre Ghiță și Arnautovici devine una de frați de sânge, scrie sursa citată. Ghiță îi vizitează familia, pe care o cunoaște la numeroasele turnee de pregătire pe care Asesoft le face de-a lungul anilor în Serbia.



Relația lor devine una încercată de suferiță când Dado se îmbolnăvește de cancer la ficat, e tot mai slăbit, ”iar Ghiță îi e aproape până la decesul din 2015”, după cum povestește un fost baschetbalist de la Asesoft.

Ghiță îi plătește operațiile, iar după sfârșitul lui Dado îi ajută financiar familia sîrbului.

Sebastian Ghiță fuge în decembrie 2016 din România.

 

 



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?