CTP, după victoria lui Halep: ce a făcut Sharapova e de domeniul supraomenescului

19 Mai 2018

Cristian Tudor Popescu a făcut un comentariu entuziasmat despre victoria Simonei Halep în fața Mariei Șarapova, în semifinalele de la Roma.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu crede că a fost o victorie extrem de grea în fața unei jucătoare care a făcut ceva de domeniul supraomenescului

"Este o mare victorie a Simonei, aș pune-o în Top 5 a marilor victorii din cariera ei. A avut în față o jucătoare uriașă, nu m-am așteptat, a fost de domeniul supraomenescului ce a făcut Șarapova în acest meci, după 10 ore petrecute pe teren, în fața numărului 1 mondial să mai faci un meci de peste două ore, așa ceva numai o campioană pur-sânge poate să facă. Cu atât mai mare este meritul Simonei, care după premiul set, a reușit să-și învingă frica. Simona a câștigat meciul ăsta cu capul și cu picioarele. Șarapova a fost mai agresivă ca de obicei, dar Simona a controlat această agresivitate. M-am și uitat la Simona, i s-au umflat picioarele, arătau mai iuți ca niciodată. În meciul ăsta a contat fiecare minge pusă în teren, o victorie extrem de grea în carieră, care poate să-i dea un impuls de încredere pentru finală și pentru Roland Garros", a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digisport.

Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 3.351.729 dolari, învingând-o în trei seturi, 4-6, 6-1, 6-4, pe rusoaica Maria Şarapova, într-o partidă disputată sâmbătă la Foro Italico.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?