"De ce i-au fost luate mai întâi picioarele, apoi mâinile, de ce e a fost condamnată ani de zile să-şi scrie textele cu un singur deget, din ce în ce mai greu de apăsat pe taste? Ultima dată când am văzut-o, înainte de a fi dusă la spital, am vorbit despre cum să-şi transmită cuvintele, rostite, atunci când n-o să-i mai rămână decât puterea gândului. Cât a putut, Rodica Ciobanu a purtat de grijă poeţilor nebuni, câinilor şi pisicilor adunaţi de pe stradă. La fel de rău ca boala îi făceau răutatea şi urâţenia lumii prinse în comentariile ei politice. Visa să-şi trăiască puţina viaţă care îi mai era lăsată în satul oltenesc de unde se trăgea", scrie CTP, în Gândul.
CTP, editorial emoționant la moartea unei colege
