Criza din Moldova: Gaburici rămâne premier interimar, urmează consultări iniţiate de şeful statului

Criza din Moldova: Gaburici rămâne premier interimar, urmează consultări iniţiate de şeful statului
Criza din Moldova: Gaburici rămâne premier interimar, urmează consultări iniţiate de şeful statului

Premierul moldovean, Chiril Gaburici, şi-a anunţat demisia! Urmează ca președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, să înceapă consultări cu partidele parlamentare imediat după ce scrisoarea de demisie a premierului este depusă în Parlament. Deocamdată, Chiril Gaburici rămâne premier interimar iar parlamentul de la Chișinău are 45 de zile pentru a vota un nou guvern. Între timp, liderul Partidului Democrat, Vlad Filat, spune că îl va contacta pe liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, în vederea înființării unei noi majorități parlamentare pro-europene. Anunţul plecării şefului Executivului de la Chişinău a survenit, întâmplător sau nu, chiar în ultima zi de campanie electorală, înainte alegerilor locale de duminică. Miza acestora nu putea fi mai importantă: cetățeanul moldovean trebuie să decidă dacă să meargă spre est sau spre vest.